VIDEO În premieră, ecografie 3D pentru sân în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Examinarea cu ecograful 3D necesită o compresie a sânilor, dar ea nu este dureroasă

Cea mai performantă ecografie la ora actuală, care permite diagnosticarea cancerului de sân cu o mai mare precizie, este disponibilă de curând şi în ţara noastră.

În Europa de Est, mai există doar două ecografe 3D. Acestea sunt cea mai modernă tehnologie cu ultrasunete pentru depistarea şi monitorizarea cancerului de sân. Ecograful, Acuson S2000 ABVS, dezvoltat de Siemens şi disponibil în clinica Mirmed-Aslan din Bucureşti, efectuează o scanare volumetrică a sânilor şi reconstruieşte tridimensional structura acestora, fără a folosi radiaţii.

Oferă mai multe informaţii

Cu ajutorul noului echipament, glanda mamară poate fi analizată de la nivelul pielii şi până în profunzime, iar o o eventuală formaţiune tumorală poate fi măsurată în trei dimensiuni. Pentru că ecograful 3D deţine şi o tehnologie acustică, numărul de informaţii obţinute în urma investigaţiei este mai mare decât în cazul unei ecografii obişnuite, 2D, ceea ce creşte precizia diagnosticului. „Acest echipament demonstrează încă o dată dinamica extraordinară pe care o prezintă ultrasonografia în ultimii ani. Metoda este noniradiantă, fiind bazată pe aplicaţii clinice precise. Deoarece are o rezoluţie foarte bună, se extinde accelerat şi devine tot mai accesibilă", spune prof. Dr. Radu Badea, preşedintele Asociaţiei Naţionale de Ultrasonografie din România.

Cum se efectuează investigaţia

Ca şi în timpul unei ecografii 2D, pentru cea 3D, femeia trebuie să stea întinsă pe un pat, în timp ce medicul fixează pe sân sonda ataşată unui braţ mobil. Sonda are dimensiuni mai mari decât cea clasică şi oferă o rezoluţie mai bună imaginilor. Presiunea aplicată pe sân este mult mai redusă decât în cazul mamografiei, aşa încât femeia se simte confortabil în timpul investigaţiei. Imaginile captate de sondă sunt trimise consolei ecografului, iar cu ajutorul lor se face o reconstrucţie tridimensională a sânilor. Medicul are posibilitatea de a analiza în detaliu această reconstrucţie. Imaginile achiziţionate pot fi memorate şi accesate dacă se doreşte urmărirea evoluţiei unei tumori. De altfel, pentru că nu este iradiantă, această investigaţie poate fi utilizată pentru monitorizarea evoluţiei unei tumori. Un alt avantaj al ecografiei 3D este că scanarea unui sân durează aproximativ 10 minute, pe când în cazul ecografiei 2D, durata ei este de 30 de minute.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine