"Ungaria '56", în dosarele Scânteii

dădea la Moscova. Ce ecou au avut evenimentele din 1956, din Ungaria, la Bucureşti, la Scânteia şi, mai ales, în politica de cadre a Scânteii vă vom arăta pe larg în câteva episoade ale

dădea la Moscova. Ce ecou au avut evenimentele din 1956, din Ungaria, la Bucureşti, la Scânteia şi, mai ales, în politica de cadre a Scânteii vă vom arăta pe larg în câteva episoade ale serialului "Adevărul deschide dosarele Scânteii".
"S-a apreciat că în perioada contrarevoluţiei din Ungaria nu a luat atitudine"! "În timpul evenimentelor din Ungaria, prin articolele sale, şi-a manifestat din nou poziţia partinică"! Nu i s-a aprobat plecarea în URSS deoarece s-a apreciat că nu a luat atitudine combativă faţă de unele zvonuri"! "În 1956 i-a spus unui redactor de la Szabadnep că nivelul de trai al oamenilor muncii din RPR n-a crescut"! şi tot aşa. Foarte multe note informative, fişe de cadre, referate de apreciere şi alte documente din dosarele perioadei 1956 (şi imediat după)! Dosare de cadre ale unor foşti scânteişti care sunt pline de referiri la modul cum au reacţionat ziariştii români la evenimentele sângeroase de la Budapesta. Poliţia de cadre a funcţionat şi pe palierul "Ungaria "56". Comportarea ziariştilor în raport cu acele evenimente din Ungaria era un fel de grilă-etalon faţă de care orice abatere conta. Conta la dosar. La dosarul/dosarele de cadre. Astfel de dosare sunt cazuri-şcoală pentru istoria presei. Pentru istoria poliţiei politice a presei. Vom începe de azi să dezvăluim modul cum s-au reflectat evenimentele din 1956, din Ungaria, în dosarele de cadre ale unor scânteişti celebri.
O axă frântă: Moscova - Bucureşti - Budapesta
Aşadar, în octombrie 1956, poporul ungar se răsculase, ieşise în stradă. Era începutul sfârşitului pentru un regim utopic, absurd şi feroce: regimul comunist, inventat de Moscova, la începutul secolului trecut, şi exportat în mai multe ţări care, după 1945, au configurat lagărul comunist. Kremlinul fierbea. Se auzeau huruit de tancuri, paşi în cadenţă, zăngănit de arme. În vara lui "56, şi polonezii ieşiseră în stradă. Izbucnirea revoltelor şi la Budapesta însemna deja două fronturi, două răni deschise. şi în România, la Cluj, Timişoara, Bucureşti, se simţea miros de revoltă. Mai ales în rândurile studenţimii, unde au fost operate arestări. Arestări celebre, de care vom mai vorbi. Pentru Moscova, toate acestea erau prea mult. Ca la un semn, fratele mai mare de la Răsărit a strâns rândurile şi a invadat ţara răzvrătită. Budapesta a fost înăbuşită în sânge. Liderii comunişti de la Bucureşti nu au protestat, cum avea să facă Ceauşescu, în "68, la invadarea Cehoslovaciei. şi nici nu au stat cu mâinile încrucişate. S-au implicat destul de mult. Ghiţă Dej şi Walter Roman chiar au mers acolo, să ia pulsul la faţa locului. Dej chiar s-a plimbat, în faţa ambasadei, singur printre gloanţe, printre oamenii revoltaţi. Însoţit doar de aghiotantul său. Nu-i era frică de nimic. Îl călise puşcăria suficient ca să se mai teamă de ceva. A urmat episodul Imre Nagy şi înlăturarea lui (judecarea, condamnarea şi executarea) cu implicarea vădită a oamenilor Moscovei de la Bucureşti.
În 1956, Moscova n-a crezut în lacrimi. Scânteia, nici atât
În tot acest timp, presa comunistă din capitala României, mai precis portdrapelul ei, Scânteia, nu a tăcut, cum avea să se întâmple 40 de ani mai târziu, în timpul căderii zidului Berlinului şi a revoluţiilor de catifea din Cehoslovacia sau Ungaria. Primul titlu despre evenimentele din Ungaria a apărut în Scânteia din 25 octombrie 1956 şi suna astfel: "Tulburări provocate la Budapesta de elemente contrarevoluţionare. Budapesta, 24 octombrie 1956 (Agerpres). În seara zilei de 23 octombrie, organizaţii reacţionare subversive au încercat să provoace la Budapesta o rebeliune contrarevoluţionară împotriva puterii populare. Este evident că această aventură duşmănoasă a fost pregătită timp îndelungat, forţele reacţiunii străine incitând la acţiuni împotriva puterii legale". Cam în acest registru continua ştirea nici mare, nici mică, nici rece, nici fierbinte, apărută joi, 25 octombrie 1956, pe ultima pagină a Scânteii. Era prima informaţie despre evenimentele de la Budapesta. A doua zi, vineri, 26 octombrie, ştirea din Scânteia era extrem de neutră. Se intitula sec: "Situaţia din Ungaria". şi începea cam aşa: "După cum anunţa postul de radio Budapesta, situaţia din Ungaria se îmbunătăţeşte continuu...". A treia zi (sâmbătă, 27 octombrie): "Măsuri pentru restabilirea ordinii", titra Scânteia, tot pe ultima pagină. A patra zi, duminică, 28 octombrie, Scânteia avea deja cinci ştiri despre evenimentele din Ungaria: "Componenţa noului guvern ungar", "Comunicatul MAN al RPU", "Declaraţia purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA", "Opinia publică înfierează rebeliunea contrarevoluţionară din Ungaria", "Unităţile armatei ungare sprijinite de muncitori acţionează pentru lichidarea ultimelor puncte de rezistenţă ale contrarevoluţionarilor". şi un articol mare, de fond, nesemnat: "Poporul maghiar zdrobeşte aventura contrarevoluţionară". Informaţiile despre evenimentele din Ungaria au continuat să fie în atenţia ziarului Scânteia şi în primele zile ale lunii noiembrie "56, dar numai pe ultima pagină, cea dedicată "Externelor". Primul mare material de prima pagină a apărut în Scânteia în ziua de luni, 5 noiembrie 1956. Era "Mesajul" conducătorilor României Populare, Gheorghiu Dej, Chivu Stoica şi Petru Groza, către "guvernul revoluţionar muncitoresc-ţărănesc" din Ungaria Populară. şi tot pe prima pagină a Scânteii din aceeaşi zi era publicată şi lunga "Proclamaţie" a guvernului ungar revoluţionar. Pagina a treia a aceluiaşi ziar era aproape în întregime dedicată evenimentelor din Ungaria. În ziua de marţi, 6 noiembrie, Scânteia vorbea pe prima pagină despre "Cea de-a 39-a aniversare a Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie"(de la Kremlin, fireşte). În schimb, pagina ultimă a Scânteii din 6 noiembrie "56 era dedicată în întregime Ungariei: "Complotul împotriva poporului maghiar a eşuat", se intitula articolul de fond semnat N. Rădulescu, iar celelalte zece articole din pagină erau cuprinse într-un grupaj intitulat "După zdrobirea complotului contrarevoluţionar din Ungaria". În numerele serialului nostru vom mai vorbi despre aceste articole din Scânteia acelor vremuri. Le-am trecut deocamdată în revistă pentru a putea reda atmosfera în care la Scânteia şi, în general, în România trebuia să fii foarte atent "ce spui" şi "cum te comporţi". Cine ieşea din front era încondeiat la dosar. La dosarul de cadre, fireşte, şi, dacă era cazul, şi la eventuale dosare judiciare şi/sau de informaţii (ale Securităţii).
Cazul Julieta Runcan
Despre cazul Agneta Rozenberg, alias Julieta Runcan, scânteistă ilegalistă născută Szekely, în Ungaria, la Budapesta, şi fostă secretară particulară a controversatului lider comunist ştefan Foriş, asasinat la ordinul lui Dej, în 1946, de fostul şef al Securităţii, Pantelei Bodnatenco, alias Pantiuşa, soţul unei alte ilegaliste celebre, Ana Toma, am mai vorbit. De data aceasta vom publica doar câteva rânduri despre demiterea ei, în condiţii nu tocmai ortodoxe, în 1958. Unul dintre motive a fost întâlnirea sa cu un ziarist din Ungaria chiar în 1956, anul fatal. "În 1956, fiind însărcinată să însoţească în ţară pe un redactor de la Szabadnep, i-a spus că nivelul de trai al oamenilor muncii din RPR n-a crescut"! Chiar dacă cel mai mult în înlăturarea Julietei Runcan de la Scânteia a contat relaţia sa cu Foriş, faptul că a avut o anumită atitudine în 1956, în legătură cu un ziarist din Ungaria, a contat mai mult decât că a fost ilegalistă!
Eugen Mandric, turnat, indexat, înlăturat!
Celebrul cadrist scânteist Victor Maxim notează, la un moment dat, în dosarul de cadre al lui Eugen Mandric: "În timpul evenimentelor din Ungaria, prin articolele sale, el şi-a manifestat din nou poziţia sa principială, partinică"! Ce l-a determinat pe Maxim să facă referire la evenimentele din Ungaria? O notă informativă, o turnătorie la adresa lui Mandric aflată şi ea la dosar". Pe moment, Mandric a scăpat, dar a intrat în colimatorul cadrelor. Vom mai reveni la cazul Mandric şi la legătura lui cu evenimentele din Ungaria. Deocamdată doar atât: În 1960, Mandric avea să fie dat afară de la Scânteia pentru "grave abateri de la morala comunistă".

Dosarul Duţă, un caz-şcoală
"Mă numesc Laurenţiu Duţă (...) În perioada 1952-1953, am studiat la Facultatea de filologie a Universităţii
Lomonosov
din Moscova, iar apoi am fost transferat la Facultatea de ziaristică a aceleiaşi universităţi, pe care am absolvit-o în toamna anului 1956 (...) După ce am absolvit facultatea, am venit în ţară în luna ianuarie cu un grup de colegi să strâng materiale pentru lucrarea de diplomă care urma s-o susţin în luna mai. După ce am găsit materialele necesare, nu mi s-a mai dat paşaportul pentru a mă înapoia la Moscova", scria în autobiografia sa de la Cadre ziaristul scânteist Laurenţiu Duţă. În dreptul acestor rânduri despre anul 1956, cineva - probabil şeful Cadrelor - scrisese cu cearneală roşie: "Cine cunoaşte activitatea din această perioadă, nominal"?!. Într-un referat de cadre datat 1980 şi semnat C. Iordan, şef serviciu personal", se scrie: "În 1957, cu câteva luni înainte de a absolvi facultatea, a venit în ţară pentru a se documenta în vederea întocmirii lucrării de diplomă. După aceasta nu i s-a mai aprobat plecarea în URSS deoarece s-a apreciat că în perioada contrarevoluţiei din Ungaria nu a luat atitudine combativă faţă de unele zvonuri". Despre ce a fost vorba, mai exact, ne explică tot autobiografia lui Laurenţiu Duţă. "Cauza a fost aceea că, în urmă cu cîteva luni, avusesem un conflict cu aspirantul român Gonda Gheorghe. Deşi ulterior, motivul ieşirilor mele s-a dovedit a fi fost întemeiat (după o amănunţită analiză, aspirantul Gonda a fost exclus din partid şi dat la munca de jos), modul meu de manifestare a fost cît se poate de pripit şi neadecvat, ajungînd pînă la jigniri personale adresate în mod public. Acum îmi dau seama că acest lucru s-a întîmplat din cauza lipsei mele de experienţă şi a unui revoluţionarism prost înţeles. Sînt totuşi sigur că de aici am avut multe de învăţat, în primul rînd, faptul că intransigenţa faţă de un fenomen negativ nu implică, ci exclude pripeala şi acţiunile nechibzuite". Până la urmă, ziaristul trecut la index pentru evenimentele din Ungaria a ajuns corespondentul Scânteii la URSS. Un caz de promovare care confirmă proverbul: orice şut în fund e un pas înainte"!.