Tratamentul corect previne complicaţiile diabetului zaharat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Testarea regulată a glicemiei ne ajută să controlăm eficient riscurile asociate acestei afecțiuni. Coma diabetică poate pune în pericol viaţa bolnavului dacă nu se intervine la timp. Pe termen lung, diabetul zaharat mai poate afecta inima, vederea, rinichii şi nervii.

Atât diabetul zaharat de tip I (insulinodependent), cât şi cel de tip II (noninsulinodependent) pot duce la apariţia unor complicaţii acute pe termen lung. Menţinerea cât mai aproape de normal a nivelului glicemiei ajută la prevenirea complicaţiilor cardio­vasculare, renale, oftal­mologice şi pe cele de la nivelul nervilor.

Tahicardia, semn al hipoglicemiei

Starea de agitaţie, tremorul, tahicardia, hipotensiunea şi starea confuzională sunt câteva dintre simptomele comei hipoglicemice, care poate apărea în ambele tipuri de diabet. Pot surveni şi leziuni cerebrale, creierul fiind privat de glucoză, principala sa sursă energetică.

„Când hipoglicemia severă este prelungită, leziunile sunt ireversibile, putând determina până la urmă decesul", avertizează Claudia Ionescu, medic primar medicină internă, specializare diabet, boli metabolice şi nutriţie de la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca din Bucureşti.

Mirosul de acetonă anunţă coma

Uneori, coma apare ca o primă manifestare a diabetului, persoana neştiind că suferă de această boală. Este vorba despre coma diabetică cetoacidozică. Potrivit medicului Claudia Ionescu, aceasta poate apărea la debutul diabetului, la un diabetic anterior necunoscut sau poate surveni la un bolnav cunoscut cu diabet, din cauza întreruperii tratamentului cu insulină sau în urma scăderii dozelor.

Printre semnele care anunţă o astfel de complicaţie se numără oboseala intensă, greaţa, vărsăturile, durerile abdominale şi respiraţia cu miros de acetonă.

O complicaţie acută care poate apărea mai ales la pacienţii cu diabet de tip II ce urmează tratament cu antidiabetice orale este coma hiper­osmolară, marcată prin deshidratare accentuată.

Pierderea vederii, posibil risc

Cea mai comună complicaţie cronică în ambele tipuri de diabet este retinopatia diabetică, aceasta apărând după aproximativ 10 ani de evoluţie a bolii. Se manifestă prin scăderea progresivă a vederii, mergând chiar până la orbire în situaţiile grave.

 De asemenea, diabetul mai poate da unele modificări la nivelul ochilor, precum pigmentări ale corneei şi ale irisului. Pentru prevenirea acestor neplăceri, medicii recomandă controlul oftalmologic anual.

Şi rinichii sunt afectaţi

Se estimează că, în scurt timp, diabetul se va face responsabil de aproape jumătate din cazurile de boală cronică de rinichi în stadiul de insuficienţă renală.

„Nefropatia diabetică este una dintre cauzele principale de deces în diabetul zaharat de tip I prin insuficienţă renală cronică, cel mai frecvent ajunsă în stadiu uremic cu dializă, şi în diabetul zaharat de tip II apărut la vârste relativ tinere", atrage atenţia medicul Claudia Ionescu. Afectarea renală se manifestă de obicei după 15 ani de evoluţie a bolii.

Alte complicaţii importante ale diabetului sunt tulburările cardiovasculare, neuropatia (afectarea nervilor), piciorul diabetic (manifestat prin leziuni la nivelul piciorului, putându-se ajunge la amputarea acestuia) şi disfuncţia erectilă.

"Complicaţiile cardiovasculare reprezintă prima cauză de deces la bolnavii diabetici."
Claudia Ionescu
medic primar medicină internă

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente