Tratament modern al artrozei, la Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Artroza şoldului este una dintre cele mai invalidante tipuri de reumatism la vârstnici

O terapie de ultimă generaţie de refacere a articulaţiilor deteriorate, disponibilă în Bucureşti din 2009, poate fi realizată şi la Timişoara, în cadrul clinicii MedLife.

Orthokine, un tratament personalizat al artrozei, se realizează prin injectarea în articulaţiile afectate a unui ser conceput din sângele pacientului. Mai exact, din sângele recoltat din braţ se extrag proteine, care apoi sunt tratate astfel încât să stimuleze refacerea cartilajului distrus de artroză. Tratamentul atenuează duererea, combate inflamaţia şi îmbunătăţeşte mobilitatea articulară, iar efectul său se menţine timp de aproximativ doi ani.

În România, de doi ani

Această metodă de tratament a fost creată de specialiştii germani în 1997 şi a ajuns în România în anul 2009, unde au fost tratate câteva sute de cazuri de artroză a genunchilor, a şoldului şi a gleznei.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”