Terapia în cancerul de prostată va fi dirijată genetic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În viitor, bărbaţii cu cancer de prostată vor primi tratamente mai eficiente, care vor ţine cont de mutaţia ce le-a adus maladia. Acest lucru va fi posibil datorită unui nou succes al geneticii: descifrarea genomului tumorilor prostatice.

La aproape zece ani de la descifrarea genomului uman, oamenii de ştiinţă au dezvăluit „secretele" tumorilor prostatice. Secvenţierea genomului acestora a fost realizată recent de cercetătorii Universităţii „Harvard", împreună cu cei de la Institutul de Tehnologie „Massachusetts" (MIT) din SUA. Ei au decodat întregul ADN al tumorilor prostatice identificate la şapte bărbaţi şi au secvenţiat apoi genomul ­subiecţilor din globulele ­albe, pentru a putea identifica modificările genetice care au produs cancerul.

Vinovate, mai multe gene decât se ştia

Studiile genetice realizate ­de-a lungul timpului au evidenţiat mai multe gene implicate în mecanismul de apariţie a acestei forme de cancer. Acum însă cercetătorii americani nu au ţintit doar secţiuni ale genomului, ci întregul ADN al tumorii, iar cu această ocazie au descoperit şi alte gene aflate în spatele maladiei. „Secvenţierea întregului genom a evidenţiat noi gene implicate în apariţia tumorilor de prostată, gene care probabil nu ar fi fost descoperite altfel. Multe dintre acestea erau invizibile până acum", spune dr. Levi Garraway, unul dintre autorii studiului. S-a mai observat că întregi secvenţe de ADN erau poziţionate într-o ordine greşită. Aceste „rearanjări" pot crea noi gene, numite gene de fuziune, care funcţionează fără a fi controlate sau care nu sunt active. Prin astfel de mecanisme se creează premisele formării celulelor canceroase.
 
Se va şti care tumori trebuie extirpate

Una dintre cele mai importante utilităţi ale acestei cercetări genetice este că va ajuta medicii, pe viitor, să identifice acele tumori agresive care impun extirparea prostatei (intervenţie numită prostatectomie). Despre cancerul de prostată se ştie că are o evoluţie lentă şi, mai ales dacă se instalează după vârsta de 60 de ani, nu poate avea o influenţă asupra speranţei de viaţă a bolnavului. Însă există şi cazuri în care ritmul de multiplicare a celulelor canceroase este imprevizibil.

În acest moment, oncologul nu poate spune pacientului său dacă respectivul cancer va avansa rapid, caz în care este necesară instituirea unui tratament agresiv, sau dacă va avea o evoluţie lentă, care necesită doar o monitorizare periodică. În general, din precauţie, medicii recomandă în toate cazurile radioterapie şi intervenţie chirurgicală, exceptându-le pe cele în care diagnosticarea se face la vârste foarte înaintate. Prin analizarea genomului tumorilor prostatice, pe viitor, pacientul va afla ce ritm de evoluţie ar avea cancerul său. Astfel, în multe cazuri vor fi evitate intervenţiile chirurgicale şi radioterapia.

Tratamente noi, cu ţintă precisă

În următorii ani, fiecare bărbat cu cancer de prostată va şti exact ce mutaţii genetice au favorizat apariţia maladiei de care suferă. Această diagramă personalizată va presupune şi o schemă terapeutică individualizată şi, deci, o eficienţă sporită a tratamentelor, în comparaţie cu cea actuală. Deja sunt în curs de dezvoltare tratamente ţintite pentru unele dintre genele a căror implicare în cancerul de prostată nu era cunoscută.

Erorile de ADN,  mai puţine

În urma analizei ADN-ului tumorilor de prostată, cercetătorii americani au constatat că numărul de erori genetice nu este la fel de mare ca în alte forme de cancer. Fiecare tumoare analizată conţinea până la 5.900 de mici erori. Deşi acestea pot părea numeroase, în realitate sunt mult mai puţine decât erorile existente în alte tipuri de tumori, cum ar fi cele de piele sau cele pulmonare.

Specialistul nostru

Dr. Adrian Stănescu medic primar gerontolog

Pe baza genotipului, se va putea stabili ce fel de tumoare prostatică este, cât de agresivă este şi, în funcţie de acest criteriu de diferenţiere, vor fi administrate tratamente adaptate fiecărui tip de tumoare. Se pare că anumite tipuri de gene (oncogene) determină un tip de cancer prostatic ­care nu este agresiv şi care nu ar necesita tratamente oncologice. Drumul ­este abia la început, atât în tratamentul tumorilor prostatice, cât şi în aplicarea principiilor respective la alte tumori. În acest moment, există studii în desfăşurare pentru decodarea genetică a altor tipuri de cancer.

Frecvenţă

177 de români sunt depistaţi anual cu cancer de prostată, potrivit Ligii Române de Cancer.

Mai multe pentru tine:
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul