Supărările ne împiedică să slăbim

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atunci când suntem încărcaţi de emoţii negative, consumăm alimente bogate în calorii. Factorii psihologici influenţează rezultatele unei diete într-o măsură foarte mare. De aceea, persoanele care doresc să slăbească trebuie să înveţe să-şi gestioneze emoţiile negative.

Cele mai noi date statistice arată că în România există patru milioane de persoane obeze, iar numărul lor este în creştere. Unii psihologi susţin că această cifră nu ar trebui să stârnească mirare în condiţiile în care cei mai mulţi români trăiesc sub un stres permanent din cauza crizei economice.

 Problema este că ajungem să nu mai mâncăm doar atunci când ne este foame, ci pe fond emoţional, şi astfel nu mai respectăm cele trei mese principale ale zilei.

Inevitabil, în timp, acest comportament alimentar duce la acumularea de kilograme, de care nu mai reuşim să scăpăm doar cu ajutorul dietelor.

„Cele mai multe persoane nu reuşesc să scape de kilogramele în plus din cauza fondului emoţional labil. Supărarea, neliniştea, stările emoţionale negative, stresul, singurătatea şi chiar plictiseala sunt factori care determină organismul «să poftească» la alimente bogate în calorii şi sărace în nutrienţi", explică psihologul Bogdana Bursuc de la „Mind Institute" din Bucureşti.

 În general, atunci când suntem stresaţi sau supăraţi avem tendinţa de a consuma alimente bogate în glucide şi în lipide, care stimulează centrul plăcerii situat în partea mezolimbică a  creierului. Prin urmare, corpul eliberează dopamină, un neurotransmiţător recunoscut pentru capacitatea sa de a întreţine starea de bine.

Gândurile antidietă ne sabotează

Persoanele care nu reuşesc să ducă până la capăt nicio cură de slăbire se înscriu în categoria celor care se lasă păcălite de aşa-numitele gânduri „antidietă", spun psihologii. Aceste gânduri apar mai ales în momentele în care nu ar trebui să consumăm niciun aliment, cum se întâmplă, de exemplu, seara, după ora 20. Gânduri precum „mânânc doar o bucăţică", „mâine-dimineaţă nu mai mănânc micul dejun" sau „astăzi nu am mâncat decât două mere, deci îmi pot permite o brioşă" reprezintă o ameninţare pentru reuşita unei cure de slăbire.

O modalitate de a scăpa de aceste gânduri este amânarea punerii lor în practică cu aproximativ două-trei minute. Astfel, în acest interval de timp, ne putem construi gânduri alternative, care ajută la vizualizarea momentului de după consumarea alimentelor.

„Mai exact, dacă vi se face poftă de un sandviş, gândiţi-vă că nu vă veţi putea limita doar la unul singur, ci, mai mult ca sigur, veţi mânca trei sau patru. În plus, veţi spune că o ciocolată sau o îngheţată ca desert nu mai contează. Prin urmare, tot efortul depus pentru a slăbi a fost în van", explică specialistul.

Când socializăm, mâncăm mai mult

Studiile arată că, atunci când mâncăm în oraş sau la cineva acasă, consumăm cu 20 la sută mai multe alimente decât în mod normal.
Explicaţia este că atunci când suntem în compania altor persoane pierdem din vedere cantitatea de alimente consumate. De aceea, mai ales în timpul unei cure de slăbire, se recomandă evitarea luării meselor în oraş.

"Stările emoţionale negative, supărarea, neliniştea, stresul cronic şi singurătatea sunt factori care obligă organismul să poftească la alimente bogate în glucide şi în lipide."
Alina Boghiceanu
psiholog, „Mind Institute"

Mai multe pentru tine:
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil