Studiu românesc: mesajele scrise de pe pachetele de ţigări au impact zero

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imaginile de pe pachetele de ţigări trebuie să fie explicite ca să trezească emoţia fumătorului

În premieră, o companie românească a aflat cu ajutorul RMN-ului funcţional ce se întâmplă în mintea fumătorilor şi ex-fumătorilor la vederea mesajelor de pe pachetele de ţigări.

Se numeşte neuromarketing, o ştiinţă care „intră“ în creierul consumatorului şi află cum îl „mişcă“ un anumit produs. O astfel de cercetare a fost realizată în premieră în România pentru a detecta reacţia creierului la mesajele de pe pachetele de ţigări. Synergon Consulting a investigat 27 de fumători şi ex-fumători la centrul de imagistică Medix Co din cadrul spitalului „Victor Babeş“, în perioada 2011-2012.

Mai exact, subiecţii aşezaţi în tubul de rezonanţă magnetică funcţională (RMN sau IRM funcţional) au vizualizat diverse ambalaje de pe pachetele de ţigări, timp în care un soft  a transformat informaţiile culese de aparat în imagini pe ecranul unui computer. Zonele din creier activate au apărut colorate în roşu. 

Imaginile şocante, cele mai emoţionante

În prima parte a cercetării, fumătorii și cei care au renunțat la fumat de cel puțin un an au fost expuşi la mesaje verbale. Nici în cazul fumătorilor, nici al ex-fumătorilor nu a apărut vreun semn de emoţie în creier. În a doua parte, echipa de cercetători a investigat reacția creierului la combinația imagine plus mesaj verbal. În cazul fumătorilor, aceasta a generat activări specifice sentimentului de vină şi de stare de conflict mental. De asemenea, creierul ex-fumătorilor a prezentat semne de emoţie mai puternice decât al fumătorilor, iar adăugarea imaginilor a condus şi la procesarea mesajului verbal.

Fumatul ucide de trei ori mai mulţi oameni decât în urmă cu 10 ani

Studiul a condus la concluzia că cele mai puternice răspunsuri emoţionale se manifestă atunci când subiecții sunt expuși la imagini foarte şocante, cu un conținut fizic mai evident (tumori la gât şi plămâni). Realizatorii studiului atrag atenția că, pentru a avea impact, mesajele folosite trebuie în mod necesar să fie însoţite de fotografii cu un continut fizic explicit.

Este suficient că te emoţionezi?

„Am realizat acest studiu pornind de la comportamentul fumătorilor de evitare a mesajelor de pe pachetele de țigări: 30% din tineri acoperă imaginea atunci când iau țigări din pachet. În același timp, conform unui studiu realizat de A.T. Kearney în cei trei ani de criză economică, românii au devenit mai vicioşi, cheltuind aproape jumătate din venituri pe alimente, ţigări şi alcool. Deci, impactul avertismentelor (scrise şi vizuale) de pe pachetele de ţigări nu este cel scontat“, a precizat Stelian Marian, Managing Director Synergon Consulting.

Dincolo de reacţia imediată la vizualizarea imaginilor respective, decizia de a renunţa la fumat este mult influenţată de personalitatea persoanei în cauză. Astfel, după cum spune Dragoş Cîrneci, Senior Consultant Synergon Consulting, depinde mult de abilitatea de amânare a recompensei , de a rezista tentaţiilor, care este un factor învăţabil, perfectibil.

Neuromarketingul află ce-ţi influenţează deciziile

Synergon Consulting este o companie de consultanță în management care utilizează cercetări inovative din domeniul neuroștiințelor comportamentale în proiecte de neuromarketing research, resurse umane, sănătate și managementul riscului financiar. Este prima companie din România care a realizat pe piața locală un studiu utilizând tehnici de neuromarketing.

Neuromarketingul este o ştiinţă care se foloseşte din anul 2.000 la nivel mondial, în domenii precum publicitatea, marketingul şi, recent, şi în poltică. Tehnicile de neuromarketing află reacţiile inconştiente ale subiecţilor direct de la sursă, dincolo de afirmaţiile pe care aleg ei să le facă. Prezentul studiu a fost realizat ca o inițiativă de responsabilitate socială și reprezintă o premieră în investigarea armelor de luptă împotriva fumatului în România cu ajutorul neuroștiinței.

Citeşte şi:
«De mâine, reunţ la fumat!»
De ce unele persoane au dureri de cap după sex

Mai multe pentru tine:
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi