Studiu: Riscul de Alzheimer, depistat printr-o analiză de sânge. Psiholog: De 100 de ani nu s-au făcut progrese semnificative

0
Publicat:
Ultima actualizare:
INS: La fiecare trei secunde, cineva în lume dezvoltă demenţă Foto: Arhivă

O analiză de sânge poate depista Alzheimerul cu până la 4 ani înainte de apariţia simptomelor, potrivit rezultatelor unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Lund, din Suedia. Medicul psihiatru Mihai Găină a explicat cât de importantă este această descoperire afirmând că  „de 100 de ani nu s-au făcut progrese semnificative, de la identificarea bolii”.

Cercetătorii de la Universitatea Lund, din Suedia, au examinat 340 de pacienţi cu insuficienţă uşoară a memorie şi au dezvoltat un algoritm care combină datele dintr-un simplu test de sânge şi teste scurte de memorie. Noua metodă de diagnosticare avut o acurateţe de 90%.

În prezent până la 30% din bolnavii de Alzheimer rămân nediagnosticaţi, spune profesprul Oskar Hannson. Iar depistarea precoce le-ar da pacienţilor şansa de a încetini evoluţia bolii, potrivit Mediafax.

De altfel, în România, ţara în care populaţia îmbătrâneşte, iar natalitatea scade, avem aproximativ 350.00 de bolnavi diagnosticaţi cu Alzheimer, mult peste media europeană. Iar potrivit medicului psihiatru Mihai Găină, dacă am avea programele necesare care să poate să identifice pacienţii care au boala Alzheimer, prin recoltarea de sânge, tratamentul ar putea fi mai eficient.  

„De 100 de ani nu s-au făcut progrese semnificative, de la identificarea bolii. Dacă am avea programe de screening care să permită un raport foarte bun cost-eficienţă şi cu o specificitate mare, adică să poate să identifice pacienţii care au boala Alzheimer, recoltând sânge, spre exemplu, prin intervenţii minore, atunci eu aş instaura tratamentul destul de devreme încât eficienţa acestuia să fie semnificativă”, spune medicul psihiatru Mihai Găină. 

INS: La fiecare trei secunde, cineva în lume dezvoltă demenţă

Potrivit Institutului Naţional de Statistică, în 2019 erau peste 50 de milioane cu diferite forme de demenţă, iar numărul lor creşte încontinuu, până în 2050 numărul lor ar putea depăşi 150 de milioane.

De altfel până acum nu a fost descoperită metoda prin care se poate boala, dar este important să cunoaştem dacă cineva din familia noastră a avut această boală.

„Este, pe de-o parte, lupta lumii ştiinţifice, dar există şi o luptă individuală. Fiecare dintre noi putem face ceva în acest sens. Iar cei care ar trebui să fie alarmaţi sunt tocmai cei care au în familie boala Alzheimer”, mai spune medicul.

Totodată el avertizează că este important şi să încercăm să avem o viaţă cât mai echilibrată, şi să ne odihnim suficient.

„E vorba de o igienă a somnului, de o îndepărtare de aceste obiecte care emit lumina albastră şi care împiedică secreţia de melatonină şi felul în care se desfăşoară, să avem măcar patru cicluri de somn de o oră jumătate în fiecare noapte, dacă se poate între 22:00 şi 02:00”, recomandă medicul Mihai Găină.

Maladia Alzheimer este o boală neurodegenerativă al cărei debut este insidios, determinată de acumularea unor toxine la nivelul creierului.

Demenţa Alzheimer reprezintă între 50 şi 70% din demenţele vârstnicilor. Ea afectează circa 8% din persoanele de peste 65 de ani şi 30% din cele peste 85 de ani, fiind a şaptea cauză de mortalitate la nivel mondial, potrivit Societăţii Române Alzheimer.

Oamenii de ştiinţă nu înţeleg încă pe deplin cauzele acestei maladii. În cazurile în care boala debutează între 30 şi 60 de ani, se suspectează o cauză genetică, în timp ce peste 60 de ani boala este determinată de un complex de factori care au modificat creierul pe parcursul mai multor decenii. Astfel, dincolo de componenta genetică, este vorba despre mediu şi stil de viaţă, toţi aceşti factori afectând diferit oamenii.

Mai multe pentru tine:
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume