Studiu Oxford: Cu cât consumul de alcool este mai mare, cu atât este mai mic volumul substanţei cenuşii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Riscurile consumului de alcool cresc dacă persoanele suferă de hipertensiune arterială Foto: Pixabay

Orice cantitate de alcool consumată poate afecta sănătatea creierului, deoarece nu există un nivel de consum de alcool recunoscut ştiinţific ca fiind sigur pentru sănătate. De asemenea, nu există nicio dovadă că tipul de băutură - vin, băuturi spirtoase sau bere - afectează creierul într-o proporţie diferită, arată un studiu realizat de Universitatea din Oxford, citat de CNN.

Oamenii de ştiinţă au studiat relaţia dintre consumul de alcool auto-raportat al aproximativ 25.000 de persoane din Marea Britanie şi rezultatele RMN-urilor cerebrale ale acestora, potrivit Stirileprotv.ro

Cercetătorii au menţionat că băutul a avut un efect asupra substanţei cenuşii a creierului - regiuni din creier „în care sunt procesate informaţiile”, potrivit autorului principal al studiului, Anya Topiwala.

“Cu cât era mai mare consumul de alcool, cu atât era mai mic volumul substanţei cenuşii al acestor persoane”, a explicat Topiwala pentru CNN. 

Cercetătorii au descoperit că nu există un nivel „sigur” al consumului de alcool - ceea ce înseamnă că orice cantitate ingerată este dăunătoare.

Totodată, nu au găsit nicio dovadă că tipul de băutură - vinul, băuturile spirtoase sau berea - afectează creierul într-o proporţie diferită. 

Pe de altă parte, riscurile consumului de alcool cresc dacă persoanele suferă de hipertensiune arterială sau obezitate, mai spun cercetătorii. 

“Atât de mulţi oameni beau în cantităţi «moderate» şi cred că acest lucru este fie inofensiv, sau chiar cred că îi ajută. Deoarece încă nu am găsit un remediu pentru bolile neurodegenerative, cum ar fi demenţa, cunoaşterea factorilor care pot preveni vătămarea creierului este importantă pentru sănătatea publică”, a declarat Topiwala pentru CNN. 

Studiul oamenilor nu a fost încă revizuit de colegii de breaslă. 

Dar psihologii ne avertizează şi ei că alcoolul nu este bun.

“Ruşii beau ceai mult, englezii la fel, ca să se încălzească. Însă ruşii şi nu numai au şi tendinţa de a bea alcool mult, ceea ce nu e bine. Românii le calcă pe urme cu brio. Nu e bine să bei alcool pentru că este o iluzie că-ţi face bine. Alcoolul produce vasodilataţie şi ai impresia că te-ai încălzit, dar, de fapt, consumă din energia ta vitală. După ce trece efectul de vasodilataţie te simţi stors de vlagă, epuizat. Aşa se simt efectiv”, spune psihologul român Tamara Iscru.

Chiar dacă media este plină de avertismentele în privinţa consumului de alcool pe de altă parte sunt şi multe studii care arată beneficiile aduse de consumul moderat de alcool.

Spre exemplu în urma unui studiu, ce a fost publicat în Journal of Nutritional Biochemistry, s-a demonstrat că vinul roşu conţine un compus care arde grăsimile depozitate în ficat. Astfel că recomandă consumul unui pahar de vin (150 de ml) de două-trei ori pe săptămână.

De asemenea, un grup de cercetători din Statele Unite susţine că un antioxidant regăsit în vinul roşu, ciocolata neagră şi struguri ar putea încetini dezvoltarea bolii Alzheimer, atunci când este utilizat în doze concentrate, conform unui studiu publicat în jurnalul medical „Neurology”.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort