„Soţul meu nu e destul de bolnav pentru a primi tratamentul împotriva hepatitei C“. Strigătul de ajutor al pacienţilor cu F3

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tratamentul fără interferon este accesibil în România doar bolnavilor de hepatită,C aflaţi în ultima fază a bolii

Criteriile de selecţie extrem de riguroase din programul de tratament cu molecule noi a bolnavilor cu hepatită C şi ciroze început la finalul anului trecut exclud un număr mare de bolnavi care ar putea beneficia şi mai mult de noile terapii decât cei incluşi acum şi ar avea o şansă majoră la vindecare completă.

Pacienţii cu hepatită C şi ciroze şi care au F3 şi F2 grad de fibrozare a ficatului sunt excluşi în acest moment din programul naţional de tratament cu molecule noi. Aceste molecule asigură o rată de vindecare a virusului cuprinsă între 98 şi 100%.

Bolnavii cu F2 şi F3 se simt nedreptăţiţi şi simt că li se ia şansa la viaţă prin bararea accesului la tratamentul cu noile molecule. F.T., din Iaşi, este soţia unui bărbat de 43 de ani diagnosticat cu hepatită C, stadiul F3. Spune că nu ştie exact care a fost sursa îmbolnăvirii, dar bănuieşte că o transfuzie de sânge făcută în urma unei intervenţii chirurgicale. „Povestea noastră despre hepatită începe în primăvara lui 2009. Totul a plecat de la nişte negi pe care îi avea soţul meu pe mâini şi care nu se mai vindecau, deşi fuseseră cauterizaţi, tăiaţi, daţi cu toate alifiile. Apăreau la orice zgârietură şi deveneau tot mai inestetici. Într-un târziu, un medic dermatolog i-a sugerat soţului meu să facă nişte analize, să vedem cauza, să nu tratăm doar efectul. A făcut analizele şi am văzut trecut cu roşu VHC! Îmi amintesc şi acum că nu m-am agitat prea mult, pentru că nu ştiam nimic despre acest virus. Când am auzit de hepatită, am crezut că e boala mâinilor murdare. Apoi, când m-am luminat ce-i cu VHC-ul, am simţit că-mi fuge pământul de sub picioare!“, povesteşte femeia.

Soţul ei şi-a întocmit dosarul şi a aşteptat doi ani pentru a primi tratamentul cu interferon. „A fost un chin să aşteptăm toată perioada, timp în care boala îşi vedea de treabă, iar în mintea mea erau o mulţime de «de ce-uri»“, mai spune femeia. Tratamentul a fost suportat cu greu timp de 48 de săptămâni, dar a fost dus la bun sfârşit. După şase luni de la terminarea lui, la analize, viremia a ieşit foarte mare, semn că virusul era încă prezent şi se multiplica. „Cred că atunci am încărunţit instantaneu. Mă şi gândeam cum îmi voi creşte eu cei trei copii singură.“

72 de săptămâni de tratament, fără folos

A urmat un nou tratament cu interferon şi ribavirină, un nou calvar. Analizele făcute săptămânal erau la limita de jos şi ameninţau cu întreruperea tratamentului. După 12 săptămâni de chin, pacientul a fost declarat „nonresponder“, însă după lungi insistenţe din partea familiei, tratamentul a fost urmat până la 72 de săptămâni. Însă fără folos. Virusul îşi făcea în continuare de cap.

În acest moment, alternativa rămâne terapia cu molecule noi, însă pacientul nu se încadrează la F4, criteriu esenţial pentru a putea beneficia de terapia nouă. „Soţul meu nu e suficient de bolnav ca să primească terapia cu interferon-free. Mă rog la Dumnezeu să nu ajungă la fibroza F4 până să primească tratament, dar după cum merg lucrurile, are toate şansele“, mărturiseşte femeia.

Temerea că programul nu va fi continuat macină moralul tuturor pacienţilor cu F3 şi F2 care sunt în aşteptarea unui semn din partea autorităţilor române. Marinela Debu, preşedinta Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România, spune că este cumplit pentru un bolnav să ştie că există tratament care îl poate vindeca, dar el nu-l poate primi. „Şi este cinic şi discriminatoriu să faci alegeri între bolnavi: cine primeşte tratament şi cine nu. Recunoaştem şi ne bucurăm că există acest program de tratament pentru hepatita C, şi vrem ca el să continue, însă vrem să vedem un program coerent pentru tratamentul tuturor tipurilor de hepatită“, conchide Marinela Debu. 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO