„Soţul meu nu e destul de bolnav pentru a primi tratamentul împotriva hepatitei C“. Strigătul de ajutor al pacienţilor cu F3
0Criteriile de selecţie extrem de riguroase din programul de tratament cu molecule noi a bolnavilor cu hepatită C şi ciroze început la finalul anului trecut exclud un număr mare de bolnavi care ar putea beneficia şi mai mult de noile terapii decât cei incluşi acum şi ar avea o şansă majoră la vindecare completă.
Pacienţii cu hepatită C şi ciroze şi care au F3 şi F2 grad de fibrozare a ficatului sunt excluşi în acest moment din programul naţional de tratament cu molecule noi. Aceste molecule asigură o rată de vindecare a virusului cuprinsă între 98 şi 100%.
Bolnavii cu F2 şi F3 se simt nedreptăţiţi şi simt că li se ia şansa la viaţă prin bararea accesului la tratamentul cu noile molecule. F.T., din Iaşi, este soţia unui bărbat de 43 de ani diagnosticat cu hepatită C, stadiul F3. Spune că nu ştie exact care a fost sursa îmbolnăvirii, dar bănuieşte că o transfuzie de sânge făcută în urma unei intervenţii chirurgicale. „Povestea noastră despre hepatită începe în primăvara lui 2009. Totul a plecat de la nişte negi pe care îi avea soţul meu pe mâini şi care nu se mai vindecau, deşi fuseseră cauterizaţi, tăiaţi, daţi cu toate alifiile. Apăreau la orice zgârietură şi deveneau tot mai inestetici. Într-un târziu, un medic dermatolog i-a sugerat soţului meu să facă nişte analize, să vedem cauza, să nu tratăm doar efectul. A făcut analizele şi am văzut trecut cu roşu VHC! Îmi amintesc şi acum că nu m-am agitat prea mult, pentru că nu ştiam nimic despre acest virus. Când am auzit de hepatită, am crezut că e boala mâinilor murdare. Apoi, când m-am luminat ce-i cu VHC-ul, am simţit că-mi fuge pământul de sub picioare!“, povesteşte femeia.
Soţul ei şi-a întocmit dosarul şi a aşteptat doi ani pentru a primi tratamentul cu interferon. „A fost un chin să aşteptăm toată perioada, timp în care boala îşi vedea de treabă, iar în mintea mea erau o mulţime de «de ce-uri»“, mai spune femeia. Tratamentul a fost suportat cu greu timp de 48 de săptămâni, dar a fost dus la bun sfârşit. După şase luni de la terminarea lui, la analize, viremia a ieşit foarte mare, semn că virusul era încă prezent şi se multiplica. „Cred că atunci am încărunţit instantaneu. Mă şi gândeam cum îmi voi creşte eu cei trei copii singură.“
72 de săptămâni de tratament, fără folos
A urmat un nou tratament cu interferon şi ribavirină, un nou calvar. Analizele făcute săptămânal erau la limita de jos şi ameninţau cu întreruperea tratamentului. După 12 săptămâni de chin, pacientul a fost declarat „nonresponder“, însă după lungi insistenţe din partea familiei, tratamentul a fost urmat până la 72 de săptămâni. Însă fără folos. Virusul îşi făcea în continuare de cap.
În acest moment, alternativa rămâne terapia cu molecule noi, însă pacientul nu se încadrează la F4, criteriu esenţial pentru a putea beneficia de terapia nouă. „Soţul meu nu e suficient de bolnav ca să primească terapia cu interferon-free. Mă rog la Dumnezeu să nu ajungă la fibroza F4 până să primească tratament, dar după cum merg lucrurile, are toate şansele“, mărturiseşte femeia.
Temerea că programul nu va fi continuat macină moralul tuturor pacienţilor cu F3 şi F2 care sunt în aşteptarea unui semn din partea autorităţilor române. Marinela Debu, preşedinta Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România, spune că este cumplit pentru un bolnav să ştie că există tratament care îl poate vindeca, dar el nu-l poate primi. „Şi este cinic şi discriminatoriu să faci alegeri între bolnavi: cine primeşte tratament şi cine nu. Recunoaştem şi ne bucurăm că există acest program de tratament pentru hepatita C, şi vrem ca el să continue, însă vrem să vedem un program coerent pentru tratamentul tuturor tipurilor de hepatită“, conchide Marinela Debu.