Şi copiii cu sindrom Down pot fi campioni la înot

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Diagnosticul de sindrom Down nu trebuie să se transforme într-un stigmat care ar putea însoţi copilul până la maturitate, iar două fundaţii umanitare vor să demonstreze acest fapt, pe 20 noiembrie, la centrul Baby Spa din Capitală.

„Inotul, hobby şi terapie" este un eveniment care va avea loc în data de 20 noiembrie, de la 10.30, la centrul Baby Spa din Bucureşti.

Citeşte şi:
VIDEO Un test mai sigur pentru sindromul Down, în România

Manifestarea este organizată printr-un parteneriat între Baby Spaa şi fundaţiile Special Olympics şi Up Down, scopul fiind promovarea beneficiilor pe care înotul pe are asupra copiilor cu dizabilităţi.

„Noi, Baby Spa, vrem să demonstrăm că sportul şi, mai ales, înotul poate să crească şansele de integrare în societate a unui copil cu sindrom Down", spune Anca Grecu, Manager Baby Spa.

„Vrem ca evenimentul să se transforme într-o tradiţie anuală. Rolul manifestării este multiplu: să distreze, să evalueze, să creeze competiţie, să pună în valoare, dar mai ales să ajute. Să îi sprijinim moral şi, poate, şi financiar pe copiii cu dizabilităţi, dar şi pe părinţi. Să le dăm curaj să meargă mai departe", adaugă Anca Grecu.

La evenimentul „Inotul, hobby şi terapie" din 20 noiembrie vor fi organizate mai multe concursuri în funcţie de categoria de vârstă a participanţilor: şedintă demonstrativă cu bebeluşi ( 6 luni- 2 ani), mini concurs de înot cu colăcel ( 2-7 ani), mini concurs de înot cu pluta ( 2-7 ani), mini concurs de înot în procedeu pentru cei care au depăşit vârsta de 4 ani (maxim 20 ani) şi miniconcurs categoria centură.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă