S-a descoperit un vaccin universal contra cancerului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Acesta nu este primul vaccin terapeutic inventat, dar este primul care a avut rezultate atât de bune în testele clinice

Aproape 90% din tipurile de cancer ar putea fi tratate cât de curând cu ajutorul unui vaccin care stimulează sistemul imunitar să caute şi să distrugă celulele maligne din corp.

Vaccinul terapeutic a fost creat de cercetătorii companiei farmaceutice Vaxil Biotheraputics, împreună cu cei ai Universităţii Tel Aviv din Israel. Ei susţin că poate fi folosit cu succes în cazul tumorilor de mici dimensiuni, depistate în stadii incipiente, dar şi în prevenirea recidivelor după chimioterapie şi intervenţii chirurgicale.

A vindecat complet trei bolnavi

Vaccinul a fost testat pe zece bolnavi cu mielom multipu, o formă de cancer a sângelui. Şapte dintre ei au dobândit o imunitate mai bună împotriva celulelor canceroase după adiminsitarea vaccinului, iar ceilalţi trei s-ao vindecat complet de cancer, au declarat inventatorii tratamentului. Ei mai sun că acesta ar fi eficient în peste 90% din formele de cancer, inclusiv de sân şi de prostată. De aceea, el a fost numit de cercetători „vaccin universal".

Eficient în doze puţine

Tumorile maligne ajung să se dezvolte în organism din cauza faptului că sistemul nostru imunitar nu recunoaşte celulele canceroase ca pe o ameninţare. Cei care au creat vaccinul anticancer au descoperit că o moleculă numită MUC1, care se găseşte în concentraţie mare pe suprafaţa celulelor canceroase, poate fi utilizată pentru a ajuta sistemul imunitar să detecteze tumorile în corp. Ei au folosit în vaccinul lor un mic fragment din această moleculă.

„ImMucin (n. r. cum a fost numit vaccinul) a generat un răspuns puternic al sistemului imunitar în cazul tuturor pacienţilor şi a fost observat după numai 2-4 doze de vaccin, în condiţiile în care numărul maxim de doze este de 12", se menţionează în comunicatul companiei Vaxil Biotheraputics, preluat de telegraph.co.uk.

Vaccinul trebuie să mai treacă prin alte câteva teste clinice, iar dacă se va dovedi eficient în continuare, va aparea pe piaţă peste 6 ani.

Citeşte şi:
Bitterul suedez, indicat în peste 100 de afecţiuni

Cum devin nişte necuvântătoare terapeuţii noştri personali

Mai multe pentru tine:
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă