Românii nu merg la medic pentru că nu au bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape trei sferturi din români nu şi-au tratat problemele de sănătate în anul 2010 din cauza costurilor ridicate ale analizelor şi medicamentelor, semnalează o statistică dată publicităţii astăzi, cu ocazia Zilei Europene a Pacientului.

Studiul, care a fost realizat Institutul Naţional de Statistică, arată că 73,4% din români au renunţat la îngrijirile medicale de care ar fi avut nevoie în anul 2010 din motive financiare. Numărul celor care nu-şi permit să se trateze a crescut cu aproape un procent faţă de anul 2007.

„Această cifră ar trebui să atragă atenţia autorităţilor şi să ridice multe semne de întrebare. Mai ales că vorbim de milioane de români care nu au apelat la medic atunci când au fost bolnavi, de teama costurilor ridicate ale analizelor şi medicamentelor, şi care, deşi lunar îşi plătesc contribuţia de sănătate, nu merg la un consult medical decât atunci când starea lor de sănătate se agravează", a declarat Cristian Luţan, director executiv de Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM).

Mai ales femeile amână să se trateze

Reprezentantele sexului feminin, mai mult decât bărbaţii, au evitat să meargă la medic să se trateze, procentul semnalat de statistică fiind de 74,9%.

O analiză pe categorii de vârstă arată că tinerii au renunţat cel mai uşor la îngrijirile medicale. Astfel, 89,4% din tinerii cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani nu au mers la medic atunci când au avut nevoie. La polul opus au fost persoanele cu vârste între 35 şi 49 de ani. 70,2% din respondenţii care s-au încadrat în această categorie de vârstă au declarat că nu au vizitat medicul atunci când au avut nevoie din motive economice.

„Acest lucru are un impact asupra societăţii, pentru că un om bolnav nu va avea aceeaşi contribuţie la economia naţională ca un om sănătos. Studiile arată că fiecare 100 de români pierd 16 ani de viaţă activă din cauza condiţiilor precare ale sistemului de sănătate. Iar această situaţie nu este una recentă. Conform unui raport făcut de Banca Mondială în anul 2005 privind sistemul de sănătate din România, gospodăriile cu venit minim pe economie erau de două ori mai dispuse să renunţe la îngrijire medicală decât celelalte", a mai declarat directorul ARPIM.

Citeşte şi:
Cauze mai puţin cunoscute ale constipaţiei

Bărbaţii îşi vor putea testa sperma la domiciliu

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cele trei zodii care intră în cea mai bună perioadă din viața lor! Horoscopul karmic, mai pozitiv ca niciodată pentru acești nativi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online