Premieră medicală naţională: copil de 8 ani, operat prin valvuloplastie cu balon

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sala de operaţie unde a avut loc intervenţia realizată în premieră naţională Foto Spitalul Polisano

Un copil de numai 8 ani care suferea de stenoză aortică a primit o nouă şansă la viaţă, printr-o procedură de cardiologie intervenţională realizată în premieră naţională. Operaţia a avut loc la Sibiu şi a fost efectuată de o echipă medicală formată din specialişti cardiologi români şi suedezi.

Un copil de doar 8 ani diagnosticat cu stenoză aortică încă de la vârsta de 3 luni a fost operat cu succes printr-o procedură de cardiologie intervenţională complexă pentru prima dată în România.

Intervenţia a avut loc la Spitalul European Polisano din Sibiu, iar echipa medicală care s-a ocupat de acest caz a fost formată din medicul cardiolog pediatru Adrian Lăcătuţu, profesorul universitar Petru Liuba, şeful catedrei de Cardiologie Intervenţională a Universităţii din Lund, Suedia şi dr. Nicolae Florescu, medic primar cardiologie intervenţionala, doctor în ştiinţe medicale şi şeful secţiei de Cardiologie Intervenţională a Spitalului European Polisano.

Valvuloplastie cu balon: în ce constă intervenţia

Operaţia a constat într-o incizie la nivel inghinal prin care s-a intrat cu un cateter cu un balon umplut cu ser fiziologic în ventriculul stâng pentru a dilata valva, mărindu-i orificiul de deschidere. Până acum, această procdură se efectua la copii exclusiv pe cale chirurgicală.

Ne bucură foarte mult reuşita acestei intervenţii realizate în premieră naţională, suntem mulţumiţi că lucrurile au decurs normal, iar starea de sănătate a celui mic a evoluat foarte bine. Prin iniţiativa acestui proiect social, am reuşit să închegăm o echipă medicală excepţională, care alături de echipamente medicale de ultimă generaţie, oferă copiilor defavorizaţi posibilitatea tratării malformaţiilor cardiace la cele mai înalte standarde medicale. Ne dorim în continuare să atragem cât mai mulţi parteneri dispuşi să susţină această cauză umanitară”, a declarat dr. Nicolae Florescu.

Actul medical face parte dintr-un amplu proiect de responsabilitate socială care a debutat la începutul anului 2014 şi care constă în realizarea unor intervenţii chirurgicale complexe efectuate pro bono de echipe de medici cardiologi din străinătate, împreună cu medicii spitalului Polisano la copiii cu malformaţii congenitale cardiace proveniţi din familii defavorizate sau centre de plasament.

Copiii operaţi au între 10 luni şi 15 ani şi provin din Timiş, Arad, Caraş Severin, Galaţi sau Tulcea. Aceştia au fost selectaţi de cardiologul pediatru Adrian Lăcătuşu şi toţi au trecut cu bine prin operaţie.

Cardiologia intervenţională reprezintă cel mai înalt standard în diagnosticul şi tratamentul bolii coronariene, în special la pacienţii cu sindroame coronariane acute.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”