Plecaţi în concediu? Lăsaţi răul de mişcare acasă!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pentru a preveni răul de maşină, mestecaţi puţin ghimbir

Senzaţia de rău de mişcare apare la persoanele care prezintă o neconcordanţă între receptorii vizuali şi cei ai echilibrului, situaţi în urechea internă.

Ea debutează brusc, cu o stare generală de disconfort şi se manifestă prin senzaţie de greaţă, ameţeală, transpiraţii reci şi prin durere de cap.

„Persoanele care ştiu că au rău de mişcare ar trebui să meargă la medicul de familie înainte de a pleca la drum. Într-adevăr, există o serie de medicamente care se recomandă în acest sens, însă din cauza reacţiilor adverse, trebuie luate numai cu prescripţie medicală. În plus, ele pot interacţiona cu alte medicamente sau cu alcoolul", explică medicul de familie Călin Ciubotaru din Bucureşti.

Ghimbirul, cel mai bun remediu antigreaţă

Chiar şi în cazul persoanelor care au rău de mişcare, călătoria cu maşina, cu autocarul, cu vaporul sau cu avionul pot fi experienţe plăcute dacă simptomele sunt ţinute sub control. Senzaţia de greaţă, de exemplu, care este cel mai supărător simptom, poate fi controlată cu ajutorul ghimbirului.

„Cu o jumătate de oră înainte de a pleca de acasă, mestecaţi o bucăţică de ghimbir sau luaţi o bomboană cu ghimbir (se găsesc la PLAFAR). Uşor de administrat este şi tinctura de ghimbir. În 200 ml de apă, se pun 30 de picături de tinctură de ghimbir", explică medicul de familie Ruxandra Constantina, cu competenţe în apifitoterapie.

Tonicele cerebrale combat ameţeala

În general, greaţa se asociază cu stări de ameţeală, care însă pot fi controlate cu ajutorul tonicelor cerebrale. Deoarece au în compoziţie, printre altele, ginkgo biloba, tonicele cerebrale reglează mecanismele cerebrale responsabile de echilibru.

De asemenea, pe lângă stările de ameţeală, mai combat durerea de cap ce apare pe sistem nervos şi stările de anxietate, frecvente înainte de călătorie. De ajutor îţi poate fi şi tonicul cerebral de la Dacia Plant ori tinctura pentru circulaţia cerebrală de la Fares.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Planul diabolic pus la punct de o femeie de afaceri acuzată că și-a ucis soțul pentru a pune mâna pe avere
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat