Omul care a descoperit virusul Ebola: „Pot doar să sper că vom reuşi să ţinem această epidemie sub control”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Profesorul belgian Peter Piot, cel care a descoperit virusul Ebola în 1976, povesteşte într-un interviu acordat publicaţiei „Der Spiegel” că este nevoie de un efort susţinut, la nivel global, pentru a combate actuala epidemie de febră hemoragică Ebola din Africa.

În debutul intervicului, cercetătorul rememorează momentul în care a primit probe de sânge de la o femeie bolnavă din Congo, acestea fiind primele teste care au condus la descoperirea virusului.

„Îmi amintesc foarte bine, era o zi de septembrie şi un pilot de avion ne-a adus la sediul laboratorului un termos, alături de o scrisoare de la un medic din Kinshasa, Congo. Primisem o probă de sânge a unei călugăriţe care s-a îmbolnăvit subit într-un sat congolez. Doctorul ne ruga să testăm proba de sânge pentru febra galbenă”, spune Peter Piot.

„Nu aveam idee cât de periculos poate fi virusul Ebola, prin urmare nu existau măsuri speciale de protecţie. Aveam doar halatul alb obişnuit şi mănuşile de protecţie. Când am deschis termosul, una dintre fiole era spartă, iar mai bine de jumătate din gheaţă era deja topită. Am folosit cel de-al doilea tub cu sânge şi am început să examinăm probele”, mai spune profesorul belgian.

Primele cercetări au arătat că sângele nu era infectat cu febră Lassa sau febră tifoidă. După ce au reuşit să izoleze virusul, cercetători au început să testeze efectele lui asupra şoarecilor. Iniţial, timp de câteva zile, aceştia nu prezentau nicio modificare, dar în cele din urmă au început să moară. „Atunci am realizat că avem de-a face cu un virus mortal”, povesteşte Peter Piot.

În urma unei decizii a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, cercetătorul belgian era obligat să trimită flacoanele cu probe de sânge la un laborator din Marea Britanie. Şeful lui Peter Piot dorea însă continuarea testelor, indiferent de risc. „Singurul flacon pe care îl mai aveam a fost spart accidental, dar la scurt timp am mai primit alte probe de sânge”, spune profesorul Peter Piot.

În aproximativ o săptămână, primele imagini microscopice ale noului virus au fost realizate, fapt care le-a permis cercetătorilor să înţeleagă că se află în faţa unui agent patogen nou şi extrem de periculos.

Pentru mai multe teste, Peter Piot alături de alţi 20 de cercetători au acceptat să plece în Republica Democrată Congo pentru a examina mai bine cauzele din spatele acestei epidemii.

Peter Piot remomerează şi momentul în care au găsit numele noului virus. „Într-o noapte stăteam şi ne gândeam cum am putea să denumim descoperirea noastră. Nu puteam să-i spunem „virusul Yambuku”, după localitatea în care ne aflam, deoarece oamenii de aici ar fi fost stigmatizaţi pentru totdeauna. Ne-am uitat pe hărţile pe care le aveam şi am văzut numele râului Ebola. Am hotărât să denumim şi virusul aşa”, spune Peter Piot.

Profesorul belgian se declară optimist şi crede că epidemia de febră hemoragică Ebola poate fi ţinută sub control, însă avertizează că este nevoie de o implicare mult mai mare a tuturor statelor.

„Nu este doar o epidemie, ci o catastrofă umanitară. Nu avem nevoie doar de voluntari şi medici care să îngrijească persoanele infectate, ci de camioane, maşini şi produse alimentare. O asemenea epidemie poate destabiliza regiuni întregi. Pot doar să sper că vom reuşi să ţinem acest virus, această epidemie sub control”, a mai declarat cercetătorul Peter Piot.

Cel mai recent bilanţ al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) avertizează că peste 3.000 de persoane au murit în ultimele şase luni din cauza epidemiei de febră hemoragică Ebola.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima