OMS: Tratamentul cu pastile Malnupiravir, dezvoltate de compania Merck „Ar putea fi o nouă armă împotriva COVID-19”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Acest tip de tratament cu pastile, uşor de administrat, este extrem de aşteptat şi considerat o modalitate eficientă de combatere a pandemiei Foto: Reuters

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat marţi că studiază datele privind eficacitatea Molnupiravir, medicamentul anti-COVID-19 administrat pe cale orală, dezvoltat de compania farmaceutică germană Merck. "Ar putea fi o nouă armă de luptă împotriva pandemiei", transmite OMS, potrivit EFE.

"Este un progres interesant, deşi trebuie să vedem toate datele complete", a declarat la o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt al OMS, Christian Lindmeier, conform Agerpres.

Compania Merck a anunţat luni că a depus la Agenţia pentru Alimente şi Medicamente din Statele Unite (FDA) o cerere de autorizare în regim de urgenţă a pastilei sale anti-COVID-19 care, potrivit unui studiu clinic, reduce cu aproximativ 50% riscul de spitalizare şi de deces pentru pacienţii diagnosticaţi cu această maladie. 

Acest tip de tratament cu pastile, uşor de administrat, este extrem de aşteptat şi considerat o modalitate eficientă de combatere a pandemiei, precizează sursa citată.

Christian Lindmeier a precizat că vaccinurile şi medicamentele împotriva COVID-19 nu sunt singura armă de combatere a noului coronavirus, amintind că purtarea măştilor sanitare şi distanţarea fizică sunt de asemenea utile, mai ales pentru persoanele care nu au încă acces la produse farmaceutice.

Pentru cererea sa de autorizare, Merck se bazează pe un studiu clinic realizat împreună cu partenerul său Ridgeback Biotherapeutics în rândul unor pacienţi cu forme uşoare până la moderate de COVID-19 şi cel puţin un factor de risc agravant. Toţi pacienţii au primit tratament timp de cinci zile de la primele simptome. 

Rata de spitalizare sau de deces la pacienţii care au primit medicamentul a fost de 7,3%, comparativ cu 14,1% în rândul celor care au primit un placebo. Niciun deces nu a fost reportat în rândul persoanelor tratate cu Molnupiravir, comparativ cu opt cazuri în al doilea grup de studiu. 

MSF a calculat că, un tratament de cinci zile cu Molnupiravir la preţul pieţei poate ajunge la 700 de dolari, însă dacă medicamentul este fabricat în India, preţul ar putea scădea până la 20 de dolari.
 

Mai multe pentru tine:
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă