Motive pentru care întârzie menstruaţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi sarcina este primul lucru la care o femeie se gândeşte atunci când menstruaţia nu vine la timp, există şi alte motive care pot determina întârzierea ei. Stresul, epuizarea fizică şi dietele drastice se numără printe motivele pentru care întârzie menstruaţia.

Întârzierea menstruaţiei poate înseamnă pentru o femeie cu o viaţă sexuală activă un adevărat coşmar, dacă nu doreşte să rămână gravidă. Uneori însă, nu sarcina este de vină, chiar dacă aceasta este cea mai plauzibilă cauză.

În literatura de specialitate sunt prezentaţi numeroşi factori, unii de natură fiziologică, alţii de natură emoţională, care pot interferă cu echilibrul hormonal al organismului, dând peste cap regularitatea ciclului menstrual.

Motive pentru care întârzie menstruaţia. Stresul fizic şi psihic

Când organismul este supus perioade îndelungate stresului, fie că vorbim de tensiune nervoasă sau de suprosoliticare fizică, acesta secretă adrenalină şi cortizol în exces, pentru a face faţă situaţiei. În acest context, anumite funcţii pe care corpul le percepe ca fiind mai puţin importante sunt încetinite sau chiar stopate. Printre acestea se numără diviziunea celulară, digestia, dar şi menstruaţia. Cortizolul blochează producţia estrogenului şi progesteronului, doi hormoni cu rol decisiv în sistemul reproducător.

Kilogramele în plus sau în minus

Un câştig ponderal semnificativ sau dimpotrivă o pierdere bruscă în greutate poate zăpăci hormonii, ceea ce poate opri ciclul menstrual. Cele mai multe femei revin la fertilitate şi o menstruaţie regulată după ce pierd sau câştigă în greutate, după cum e cazul.

Disfuncţiile glandei tiroide

Glanda tiroidă, localizată la nivelul gâtului, reglează metabolismul şi interacţioneaza cu alte sisteme ale organismului, contribuind la buna lor funcţionare. Este important de ştiut că orice disfuncţie a glandei tiroide (hipertiroidism, hipotiroidism) poate afecta ciclul menstrual.

Motive pentru care întârzie menstruaţia. Sindromul ovarului polichistic

Sindromul ovarului polichistic cauzează tulburări hormonale pe fondul lipsei ovulaţiei, conducând la o secreţie insuficientă de estrogen, progesteron şi testosteron. Afecţiunea poate favoriza instalarea amenoreei – lipsa menstruaţiei.

Bolile cronice

Orice boală cronică nediagnosticată şi netratată produce disfuncţii în organism, inclusiv tulburări ale ciclului menstrual. Pe această listă se pot regăsi sindromul de colon iritabil, tuberculoza, afecţiunile hepatice, dar şi diabetul. 

Mai multe pentru tine:
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui