Metode de a ţine cancerul la distanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Exerciţiile fizice şi o dietă sănătoasă pot ţine cancerul la distanţă FOTO Shutterstock

Nimeni nu vrea să sufere de cancer şi, după cum spun oamenii de ştiinţă, ai destul de multă putere să împiedici acest rezultat nefericit. Peste jumătate din tipurile de cancer pot fi prevenite, conform studiilor.

Este posibil să faci totul cum trebuie şi totuşi să ajungi să suferi de cancer, însă multe tipuri de cancer pot fi prevenite. Aproape o treime din decesele din cauza cancerului din SUA sunt din cauza  unei diete nesănătoase şi a lipsei activităţii fizice. Un alt exemplu este cancerul cervical, care este asociat cu virusul papiloma uman (HPV) şi care poate fi evitat prin vaccinare, notează CNN.

„O dietă sănătoasă, exerciţii fizice, un control al nivelului de stres şi susţinerea socială pot rezolva multe probleme de sănătate, inclusiv cancerul“, declară doctorul Brent Bauer, directorul programului de Medicină Integrativă şi Complementară al Clinicii Mayo din SUA. 

Alimentaţia corectă

Superalimentele bogate în antioxidanţi, cum sunt fructele de pădure sau dovleacul, ne ajută să ţinem cancerul la distanţă. Într-adevăr, fructele şi legumele sunt o parte foarte importantă a unei diete sănătoase, iar antioxidanţii care se regăsesc în special în legumele şi fructele colorate luptă împotriva tumorilor canceroase, susţin cercetătorii.

Însă, în ultimii ani, au apărut noi demonstraţii despre cum alimentaţia afectează dezvoltarea cancerului în organism. „Câte un singur aliment nu este un răspuns sigur. Dieta este importantă pentru sănătate“, susţine Colleen Doyle, directorul programului de nutriţie şi de activitate fizică din cadrul Societăţii Americane de Cancer.

Ideea de bază este să nu ne concentrăm doar asupra alimentelor, ci şi asupra cantităţii alimentelor. Obezitatea este principalul vinovat pentru numeroase boli, de la diabet, la bolile de inimă şi poate contribui la apariţia cancerului.

După menopauză, de exemplu, femeile cu câteva kilograme în plus pot avea nivelul de estrogen foarte mare, lucru care impulsionează celulele mamare să se dividă într-un mod agresiv, ceea ce conduce la tumori.

Există două mici schimbări pe care poţi să le faci în alimentaţie şi care te pot ajuta să te păstrezi în formă, dar care îţi şi scad riscul de cancer.

Prima este să mănânci mai multe fructe şi legume, de orice fel, dar în special cele colorate sunt bogate în antioxidanţi care reduc riscul apariţiei cancerului.

A doua schimbare este să mănânci mai puţină carne roşie şi să ai un aport de proteine din plante mai mare, cum ar fi să consumi fasole. Carnea roşie, gătită la temperaturi înalte, eliberează toxine care pot da naştere unor tipuri de cancer. „Vestea bună este că nu trebuie să schimbi complet modul de hrană pentru a scădea riscul cancerului“, adaugă Doyle.

Exerciţiile fizice

Activitatea fizică merge mână-n mână cu o alimentaţie sănătoasă şi acest lucru te păzeşte de cancer, cel puţin aşa susţin medicii. 

O dietă sănătoasă dar fără exerciţii fizice nu este atât de utilă sănătăţii. La fel şi exerciţiile fizice intense asociate cu o dietă nesănătoasă bogată în grăsimi nu face deloc bine.

Studiile susţin că o activitate fizică moderată poate reduce riscul apariţiei cancerului la sân, poate din cauză că echilibrează hormonii organismului şi că împiedică tumorile să se formeze, sau poate că activitatea fizică declanşează modificări metabolice care ţin cancerul la distanţă.

Stresul ţinut sub control

Stresul constant, timp de luni sau ani, poate face rău sistemelor organismului, contribuind la un risc mare de boli cardiorespiratorii şi chiar la un sistem imunitar slăbit, lucru care creează un teren propice pentru dezvoltarea tumorilor.

Cercetările efectuate pe animale au demonstrat că hormonii de stres pot impulsiona creşterea tumorii şi chiar la formarea vaselor de sânge care hrănesc tumorile. Aşa că managementul stresului este un lucru important pentru a ţine cancerul la distanţă. 

Dormi cât trebuie

În timp ce dormim, şi corpul şi mintea lucrează din greu la repararea ţesuturilor şi la reconectarea reţelelor neuronale. Oamenii care nu dorm cele şapte-nouă ore pe noapte au riscuri mai mari de boli de inimă, de diabet şi chiar de cancer.

Un studiu realizat în Japonia a demonstrat că femeile care dorm mai puţin de şase ore pe noapte sunt mai supuse riscului de cancer la sân. Un alt studiu a descoperit că cei care dorm puţin sunt mai predispuşi cu 50% de a face tumori colorectale.


Citeşte şi:

Cancerul se răspândeşte mai repede şi devine mai agresiv la temperaturi joase

Un mediu răcoros stimulează dezvoltarea unor tumori canceroase, astfel că riscul de metastaze este mai mare atunci când temperaturile la care sunt expuşi bolnavii sunt joase, arată un nou studiu.

Simptomele cancerului pulmonar sunt adesea confundate cu o răceală

În majoritatea cazurilor, cancerul de plămâni este diagnosticat când deja se înregistrează metastaze, ceea ce face foarte dificil tratamentul, avertizează specialiştii pneumologi.

Un simplu test de sânge ar putea fi suficient pentru diagnosticarea timpurie a cancerului de piele

Un simplu test de sânge ar putea fi folosit pentru diagnosticarea timpurie a cancerului de piele, potrivit unui cercetări realizate de oamenii de ştiinţă britanici, scrie BBC.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”