Medicii care pleacă din spital în timpul programului pentru a lucra „la privat” riscă să fie concediați. Schimbare importantă pentru rezidenți

0
Publicat:

Ministrul Sănătății avertizează că medicii care părăsesc spitalul public în timpul programului pentru a lucra în privat riscă să fie concediați şi anunţă schimbări şi pentru rezidenţi.

Alexandru Rogobete anunţă schimbări majore în sistemul medical. FOTO: gov.ro

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că medicii care părăsesc spitalul public „în jurul orei 11-12 pentru a lucra în sistemul privat” ar putea fi concediați, dacă nu își respectă programul de lucru. Declarațiile au fost făcute miercuri, 16 iulie, în cadrul primei conferințe de presă de la preluarea mandatului, organizată la sediul instituției.

Oficialul a precizat că Ministerul Sănătății lucrează în prezent la stabilirea unor indicatori de performanță și la modificări legislative care să permită desfacerea contractului de muncă în cazul medicilor care nu respectă regulile.

„Modificările legislative vor duce la desfacerea contractului de muncă, în cazul medicilor care nu își respectă programul de lucru”, a transmis Alexandru Rogobete.

El a remintit personalului medical că trebuie să își respecte programul din unitățile publice, subliniind că, deși medicii pot alege să activeze și în mediul privat, acest lucru trebuie să se întâmple doar după finalizarea programului din spitalul public.

„Rog toți colegii din spitalul public să respecte programul de lucru. Nu sunt deloc de acord ca medicul să aleagă între public și privat, dar respectarea programului de lucru din spitalul public este obligatorie. După ce termină programul, medicul are dreptul să aleagă să își desfășoare activitatea și în sistemul privat”, a punctat ministrul Sănătății.

De asemenea, Alexandru Rogobete a ţinut să evidenţieze că există medici care depun eforturi semnificative pentru pacienți, inclusiv rezidenți care efectuează lunar un număr mare de gărzi neplătite, dar a atras atenția asupra celor care pleacă înainte de terminarea programului pentru a lucra în clinici private.

„Există medici rezidenți care fac 12 gărzi pe lună neplătite, pentru a ajuta spitalul. De asemenea, există medici care vin de acasă pentru pacienții lor. Dar există medici care la ora 11, la ora 12 nu mai sunt la spitalul public, merg să lucreze în privat”, a mai spus el.

Încă de la începutul mandatului, ministrul Sănătăţii a afirmat că va lua măsuri ferme pentru a combate această practică.

„Nu sunt de acord ca medicul să aleagă între public și privat, fiecare e liber să lucreze la privat, dar după program. Se lucrează la această măsură: managerul de spital va avea mult mai multe instrumente legislative pentru a controla acest fenomen”, afirma atunci Alexandru Rogobete într-o intervenție la un post de televiziune.

Totodată, ministrul a explicat că, prin viitoarele modificări legislative, managerii de spitale și șefii de secție vor avea un cadru legal mai clar pentru a verifica respectarea programului de lucru de către medici.

„Prin noile modificări legislative, managerul și șeful de secție vor avea mult mai multe instrumente legislative de control. (…) Dacă vom identifica situații în care medicul nu își respectă programul la public se poate ajunge până la desființarea contractului de muncă”, a avertizat ministrul Sănătății.

Schimbare importantă pentru rezidenți

O altă măsură anunţată de ministrul Sănătăţii este aceea că, începând cu data de 1 septembrie, spitalele private vor avea obligația de a plăti salariile medicilor rezidenți care își desfășoară activitatea în aceste unități, la același nivel cu cel pe care îl primesc în prezent de la stat. Potrivit lui  Alexandru Rogobete, această măsură vizează echilibrarea relației dintre sistemul public și cel privat de sănătate.

Până în prezent, salariile rezidenților care își desfășoară stagiile de pregătire în spitalele private erau achitate din fondurile Ministerului Sănătății. Noua reglementare va transfera această responsabilitate către spitalele și clinicile private unde rezidenții lucrează efectiv.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort