Medicamentul Tagrisso, produs de AstraZeneca, reduce riscul de deces la unii pacienţi cu cancer pulmonar operat

0
Publicat:

Tagrisso, un medicament folosit în tratamentul cancerului de plămâni şi produs de AstraZeneca, a redus riscul de deces cu peste jumătate la pacienţii cu o anumită formă de cancer şi care au fost diagnosticaţi suficient de devreme pentru a le fi extirpată chirurgical tumora, potrivit datelor unui studiu clinic.

Tagrisso este deja unul dintre cele mai bine vândute medicamente din portofoliul producătorului de medicamente anglo-suedez, aducând venituri de 5,4 miliarde de dolari anul trecut, potrivit Agerpres.

Medicamentul este autorizat în mai multe regiuni de pe glob pentru pacienţii cu cancer pulmonar altul decât cu celule mici (NSCLC) şi care prezintă o mutaţie a genei EGFR.

Potrivit celor mai noi date, prezentate la întâlnirea Societăţii Americane de Oncologie Clinică (ASCO), Tagrisso se află la temelia tratamentului pentru cancerul cu mutaţia EGFR, a spus Susan Galbraith, vicepreşedinta executivă a departamentului de oncologie AstraZeneca într-un comunicat.

În cadrul unui studiu clinic denumit ADAURA, la care au participat 682 de pacienţi, Tagrisso a fost evaluat în comparaţie cu un placebo la pacienţi cu NSCLC şi mutaţia EGFR în stadii timpurii şi care au suferit o intervenţie chirurgicală pentru îndepărtarea tumorii primare.

În astfel de cazuri, majoritatea pacienţilor se confruntă cu revenirea cancerului în ciuda operaţiei şi a chimioterapiei ulterioare.

În cadrul studiului, Tagrisso sau un placebo au fost administrate pacienţilor pentru a evaluat dacă tratamentul AstraZeneca poate ţine cancerul sub control.

Potrivit datelor, Tagrisso a redus riscul de deces cu 51% în comparaţie cu soluţia placebo.

''Este o îmbunătăţire destul de semnificativă şi remarcabilă'', a spus Dave Fredrickson, vicepreşedinte executiv pentru oncologie la AstraZeneca cu prilejul unui interviu acordat Reuters.

Circa 88% dintre pacienţii care au primit Tagrisso erau în viaţă după cinci ani în comparaţie cu 78% dintre cei care au primit placebo, potrivit datelor studiului clinic.

În afara chimioterapiei, nu există alte medicamente cu excepţia Tagrisso care să-şi fi dovedit eficienţa în prelungirea duratei de viaţă în cazul pacienţilor cu cancer de plămâni cu mutaţia EGFR, a subliniat Fredrickson, adăugând că probabil unei treimi din pacienţii eligibili nu le este prescris Tagrisso.

''Sperăm să putem folosi aceste date pentru a elimina aceste diferenţe'', a spus el.

AstraZeneca urmează să ofere detalii despre impactul combinării Tagrisso cu chimioterapia la pacienţii care suferă de cancer pulmonar cu mutaţia EGFR în stadiu avansat spre finalul acestui an.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile