Măsuri pentru un 2011 fără boli

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La final de an, specialiştii ne recomandă să realizăm bilanţul lucrurilor pe care le-am făcut greşit şi pe care trebuie să nu le repetăm. Lista priorităţilor în ceea ce priveşte starea de sănătate în 2011 trebuie să înceapă cu planificarea unui control medical amănunţit.

Bilanţul de final de an ar trebui să constea în cântărirea în paralel a lucrurilor bune pe care le-am făcut în ultimele 12 luni, în ceea ce priveşte starea de sănătate fizică şi mentală, şi a greşelilor pe care le-am făcut şi pe care trebuie să ne propunem să nu le repetăm. De exemplu, dacă ne simţim epuizaţi înseamnă că am muncit prea mult, că ne-am suprasolicitat şi că ne-am supus unui nivel de stres periculos de mare.

Hobby-urile oferă confort psihic

O primă rezoluţie pentru anul ce urmează ar fi să ne consumăm mai puţin pentru lucrurile inutile şi să ne facem timp pentru noi înşine. Timp pe care să-l petrecem cu prietenii şi cu familia sau făcând activităţile preferate. Dacă nu avem un hobby, ne putem propune ca, începând cu luna ianuarie a anului ce urmează, să ne îndeplinim un vis mai vechi sau să descoperim o activitate care să ne facă plăcere şi să o cultivăm.

De exemplu, putem învăţa o limbă străină, putem face fotografii sau putem învăţa să cântăm la un instrument ori să dansăm.
De asemenea, dacă serviciul este cel care ne suprasolicită, ar trebui să ne gândim dacă actualul loc de muncă este cu adevărat cel mai potrivit pentru noi.

„Ideal este ca profesia să ne fie şi hobby, să o facem cu plăcere şi curiozitate. Dacă ne aflăm într-un moment în care profesia nu ne mai oferă confortul psihic sau material de care avem nevoie, ne putem da libertatea de a căuta în altă parte", recomandă psihoterapeutul Lena Rusti de la cabinetul Mentarex Consult. 

Analize amănunţite la început de an

Indiferent că suferim deja de o afecţiune sau că ne considerăm perfect sănătoşi, la început de an este bine să facem analize amănunţite, multe probleme de sănătate instalându-se fără simptome în fazele incipiente. Aşadar, „în cazul în care nu există probleme cunoscute de sănătate, trebuie făcute analize prin care să se măsoare nivelul colesterolului HDL şi LDL, hemoleucograma, TGO, TGP, fibrinogenul, VSH-ul, TSH-ul, T3 şi T4.

În cazul celor care suferă de o anumită afecţiune, medicul va recomanda testele medicale specifice necesare", explică medicul de familie cu competenţe în fiziokinetoterapie Radu Leon George de la clinica Leomedica din Bucureşti.

Pe lângă analizele de sânge, se recomandă, de asemenea, şi teste de depistare a eventualelor afecţiuni tiroidiene, mai ales în cazul femeilor, măsurarea tensiunii arteriale şi o electrocardiogramă, dar şi o ecografie mamară şi una abdominală.

Tot la femei, este indicat să se facă testul Babeş-Papanicolau. Celor care au ajuns la menopauză li se recomandă, de asemenea, şi o ecografie transvaginală pentru depistarea eventualelor
leziuni de la nivelul uterului, cancerul uterin fiind destul de frecvent la această vârstă.

Renunţaţi la vicii şi faceţi sport!

Recomandările de a renunţa la vicii şi de a face mai multă mişcare sunt valabile tot timpul anului, dar şansele de a duce aceste propuneri la îndeplinire sunt mai mari la început de an, spun specialiştii. De aceea, pe lista rezoluţiilor pentru ianuarie 2011 este bine să treceţi data exactă de la care veţi renunţa la ţigări şi să vă faceţi un program convenabil de exerciţii fizice.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”