Măsuri contra efectelor nocive ale soarelui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Expunerea necontrolată la lumina solară favorizează apariţia cataractei şi cancerului de piele. Evitarea expunerii la soare între orele 11.00 şi 16.00, folosirea cremelor speciale şi a hainelor corespunzătoare sunt măsuri ce trebuie luate chiar din această perioadă. 

La nivel mondial, aproximativ 20 la sută din cazurile de cataractă sunt cauzate de expunerea necontrolată la razele ultraviolete. De asemenea, în lipsa protecţiei împotriva razelor ultraviolete, este favorizată apariţia precoce a degenerescenţei maculare (principala cauză de pierdere ireversibilă a vederii), pot apărea arsurile corneene (membrana transparentă a ochiului care acoperă irisul şi pupila) şi chiar cancerul la nivelul pleoapelor sau conjunctivei.

Ţinând cont că, începând din luna aprilie, nivelul razelor ultraviolete a devenit de trei ori mai ridicat decât în timpul iernii, între orele 10 şi 14 trebuie să purtăm ochelari de soare. „Ochelarii de soare ar trebui să blocheze între 75 şi 90% din lumina vizibilă şi între 99 şi 100% din razele ultraviolete", spune medicul oftalmolog Ionuţ Costache, specialist Bausch & Lomb Vision Care România.

Cercetătorii au ajuns la concluzia că lentilele verzi absorb cel mai bine radiaţiile ultraviolete, iar cele albastre filtrează eficient razele infraroşii. Lentilele galbene au calitatea de a mări contrastul, fiind indicate mai ales pentru şoferi. În caz de miopie, sunt recomandate lentilele maro deschis, iar în caz de hipermetropie sunt eficiente lentilele verzi.

În afară de problemele de la nivelul ochilor, razele ultraviolete afectează serios şi pielea. Între 50 şi 70% din totalul cazurilor de cancer de piele sunt cauzate de expunerea necontrolată la soare.

Expunerea progresivă, cea mai eficientă

„Pentru a preveni arsurile solare este indicat ca băile de soare să fie scurte şi progresive, iar folosirea regulată a cremelor de fotoprotecţie pe zonele expuse să devină o rutină înaninte de a ieşi din casă. Cremele antisolare cu factor de minimum 15 trebuie aplicate cu 30 de minute înainte de plajă. După baie, pielea trebuie ştearsă, iar crema trebuie aplicată din nou ", recomandă medicul primar dermatolog Mihaela Leventer de la Clinica „Dermastyle" din Bucureşti.

Dermatologii au constatat că expunerea cea mai îndelungată la soare are loc în copilărie. Din cauza creşterii incidenţei melanomului malign din ultimii ani, specialiştii trag un serios semnal de alarmă privind expunerea neprotejată la soare la vârste mici. De aceea, în cazul copiilor, trebuie folosită o cremă cu factor de protecţie 50.

De asemenea, până la împlinirea a şase luni, copiii nu trebuie expuşi la soare. În plus, pentru o protecţie optimă trebuie purtate pălărie şi haine deschise la culoare, confecţionate din fibre naturale.

Cum se tratează arsurile

În caz de arsură, nu este indicată aplicarea pe piele de iaurt, roşii sau de albuş de ou, pentru că ele pot suprainfecta suprafaţa afectată de soare. „Calmarea senzaţiei neplăcute se face prin aplicarea compreselor reci sau cu alcool medicinal şi cremelor care conţin corticoizi blânzi.

Nu puneţi niciodată gheaţă pe zona arsă, deoarece diferenţa mare de temperatură produce o altă formă de agresiune asupra pielii, care îşi pierde capacitatea de apărare. O tabletă de acid salicilic sau de paracetamol înghiţită cu multă apă ajută la reducerea inflamaţiei", recomandă medicul dermatolog Mihaela Leventer.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie