Intermedicas : 95% din pacienţii români nu ştiu că au dreptul prin lege la o a doua opinie medicală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Investigaţiile medicale cu aparatură de înaltă performanţă sunt extrem de utile în bolile oncologice

Pacientul român are dreptul prin lege la o a doua opinie medicală, iar, în acest sens, poate solicita, gratuit, o singură dată, înregistrările de înaltă performanţă a investigaţiilor medicale de tip CT, RMN şi inclusiv toate datele medicale ce îl privesc.

Prevederea legală introdusă de Parlament în Legea 46/2003 a trecut aproape neobservată, atât de pacienţi, dar şi de medici, potrivit unui comunicat al Intermedicas, clinică de second opinion din România.

Aşa cum relevă un studiu realizat de aceasta, 95% din pacienţii  români, adică peste 4 milioane de pacienţi anual, nu ştiu că au dreptul să solicite second opinion  atunci când un diagnostic necruţător se abate asupra lor. 

„În România, peste 50.000 de decese sunt înregistrate anual din cauza cancerului şi mai puţin de 1% solicită second opinion. De aceea, prin serviciul de Second Opinion şi prin comisia Tumor Board ne-am dorit să aplicăm şi în România practici medicale de succes din afară, care pot creşte semnificativ rata de supravieţuire a pacienţilor şi totodată să încurajăm colaborările interdisciplinare pentru cazurile complicate”, a spus Ana-Maria Marian, managing partner  Intermedicas.

Tumor Board reuneşte la Intermedicas o echipă  de medici români şi străini, care diagnostichează cu mare certitudine şi identifică tratamentul eficient, astfel încât pacientul beneficiază de cea mai bună îngrijire medicală posibilă. De cele mai multe ori, aceasta se dovedeşte salvatoare de vieţi.

Cercetarea Intrermedicas a fost realizată pe un eşantion de peste 600 de repondenţi şi a relevat faptul că : 89% din pacienţi susţin că nu apelează la second opinion din respect sau frică pentru medicul care a dat primul diagnostic; 87% din pacienţi apelează la Internet ca sursă de second opinion; 78% se bazează pe medicii care au dat rezultate bune in cazul familiei sau al prietenilor.

Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima