Inflamaţia, „legătura bolnăvicioasă“ dintre depresie şi diabet

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Persoanele cu diabet zaharat sunt de două ori mai expuse risului de a face depresieFOTO Arhiva Adevarul

Ce au în comun depresia şi diabetul? Cercetătorii londonezi anunţă că au dezlegat misterul, după ce au descoperit că persoanele care suferă atât de depresie, cât şi de diabet, au mai mulţi markeri inflamatori în organism.

Nivelul ridicat al markerilor inflmatori în sânge reprezintă puntea de legătură dintre diabet şi depresie, potrivit unui nou studiu apărut în "Diabetes Care". Pentru a ajunge la această concluzie, oamenii de ştiinţă de la Institutul de Psihiatrie de la Kings College din Londra au examinat 1.227 de persoane, diagnosticate recent cu diabet de tip 2.

Analizele au scos la iveală faptul că pacienţii mai tineri şi cu o greutate mai mare se confruntau şi cu depresie. Ei aveau, de asemenea, mai multe probleme circulatorii şi cardiace, precum şi niveluri mai mari de inflamaţie în corp.

Ne-am întrebat de ce este depresia atât de dăunătoare în diabet. Studiul sugerează că avem o posibilă explicaţie biologică. Inflamaţia poate conduce către un număr mare de condiţii pe termen lung. Este un mod nou de abordare a minţii şi a corpului”, a declarat Dr. Khalida Ismail pentru Reuters Health.

Pentru acurateţe, cercetătorii au împărţit pacienţii pe categorii de vârstă, sex, dar şi în funcţie de cantitatea de grăsime corporală şi tipurile de medicamente utilizate. În urma analizei tuturor factorilor cuantificaţi, aceştia au constatat că depresia se asocia cu prezenţa mai multor markeri infalmatori în sânge.

Cerectătorii aseamănă această relaţie dintre diabet şi depresie cu un fel de „motor”. „E ca şi cum ai înainta la o viteză mai mare. Inflamaţia constantă cuazează daune la nivel cerebral, la nivelul pancreasului şi al sistemului vascular”, a precizat Ismail.

Corelaţia dintre depresie şi inflamaţie este foarte dificil de înţeles, subliniază coordonatorii studiului.

Dezvoltarea depresiei ar putea fi parţial declanşată de inflamaţie, dar nu ştim ce este pe primul loc. Acest studiu nu poate dovedi cauzalitatea. Interacţiune este atât de complicată”, a afirmat Dr. Anne Peters, de la Universitatea din California de Sud, în calitatea de co-autor al cercetării.

Potrivit Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC), persoanele cu diabet zaharat au un risc dublu de face depresie, în timp ce persoanele cu depresie sunt mai susceptibile de a dezvolta diabet zaharat.

Rapoartele CDC arată că diabetul afectează unul din 12 oameni şi că una din 10 persoane adulte face depresie.

CITEŞTE ŞI:

Somnul insuficient poate declanşa diabet

Somnul insuficient este asociat cu probleme metabolice, inclusiv cu diabetul sau obezitatea, conform unui nou studiu efectuat în Germania.

Dieta care poate trata diabetul zaharat de tip II

Este mai important momentul din zi în care mănânci decât să iei şase mese cu foarte puţine calorii, spun cercetătorii cehi.

Explicaţiile evoluţioniste ale depresiei

Haideţi să blocăm, pentru o clipă, ceea ce credem că ştim despre depresie şi să lăsăm loc unei ipoteze mai puţin obişnuite, dar nu mai puţin plauzibile: ipoteza evoluţionistă a depresiei. Cum se manifestă depresia omului modern, o ştim cu toţii: tristeţe fără motiv, lipsa interesului şi a plăcerii, tulburări de somn, oboseală, retragere din viaţa socială. Dar este depresia „decoraţia” omului modern sau ea a mers mână în mână cu evoluţia lui?

Mai multe pentru tine:
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute