Infecţia urinară, diagnosticată cu telefonul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un test pentru depistarea infecţiilor tractului urinar în 25 de minute cu ajutorul unei camere de smartphone a fost dezvoltat de o echipă de oameni de ştiinţă britanici, potrivit Press Association.

Cu ajutorul acestei tehnologii pot fi depistate bacteriile E.coli în probele de urină, scrie agerpres.ro. Această bacterie este prezentă în 80% din cazurile de infecţii urinare şi se tratează cu antibiotice.

Potrivit celor care au dezvoltat testul acesta este mai uşor şi mai ieftin decât investigaţiile medicale actuale.
„Testul este mic şi portabil - aşadar are un potenţial major pentru a fi utilizat în medii de îngrijire primară şi în ţările în curs de dezvoltare'', a declarat doctor Nuno Reis de la Departamentul pentru Inginerie Chimică al Universităţii din Bath, care a condus dezvoltarea testului.

Cum funcţionează testul

O mostră de urină este trecută printr-o micro-bandă de plastic ce conţine un anticorp care poate recunoaşte celulele bacteriene E.coli. În cazul în care bacteria este prezentă în mostră, anticorpii vor adera la acesta şi nu vor permite trecerea prin secţiunea benzii de plastic. Se adaugă apoi o enzimă pentru a provoca o schimbare de culoare ce poate fi detectată de camera unui smartphone. Concentraţia de E.coli din eşantion este evaluată prin analizarea unei imagini realizată de camera telefonului.
Testul este prezentat în jurnalul ştiinţific Biosensors and Bioelectronics.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete