Articol publicitar

Imunitatea – sistemul de protecţie al organismului. Cum o putem îmbunătăţi în sezonul rece?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultimul an şi jumătate cu toţii am auzit vorbindu-se mai mult ca oricând despre importanţa unei imunităţi puternice. Este cunoscut faptul că un sistem imunitar puternic ne oferă protecţie împotriva viruşilor şi a bolilor, în timp ce atunci când imunitatea noastră este scăzută suntem mai predispuşi la răceli sau chiar la afecţiuni mai grave.

Am stat de vorbă cu domnul doctor Alin Popescu, medical advisor Alevia, pe care l-am rugat să ne spună ce înseamnă, mai exact, imunitatea şi cum putem ajuta organismul nostru să facă faţă provocărilor pe care le aduce venirea sezonului rece.

Ştim că imunitatea este un aliat puternic pentru starea noastră de sănătate. Dar ce înseamnă, mai exact, acest lucru?

Organismul nostru ar trebui privit ca un sistem într-o permanentă mişcare. Zilnic, el luptă cu virusurile şi bacteriile, la care noi suntem expuşi în fiecare zi şi care pot cauza diverse boli. Practic, imunitatea este mecanismul de apărare al organismului nostru, capacitatea sa de a rezista acţiunii acestora şi de a lupta cu posibilele infecţii.    

Există mai multe tipuri de imunitate?

Da, există imunitate înnăscută şi imunitate dobândită. Imunitatea înnăscută, după cum îi spune şi numele, este dată de protecţia generală cu care ne naştem, adică prima barieră de apărare a organismului. Imunitatea dobândită este un tip de imunitate care se dezvoltă după ce organismul nostru a fost expus unui agent patogen şi dezvoltă anticorpi împotriva acestuia. Data viitoare când organismul va întâlni acelaşi antigen (substanţa ataşată unui agent patogen) va ţine minte, îl va recunoaşte şi va reuşi să îl combată. Imunitatea dobândită poate apărea în urma unei expuneri la o infecţie, dar apare, de asemenea, şi prin vaccinare, provocând un răspuns imun al persoanei vaccinate fără ca această să fi trecut prin boală.

Ne putem ajuta organismul să aibă mereu un răspuns imunologic perfect?

Într-o lume perfectă, sistemul nostru imunitar ar trebui să funcţioneze de la sine şi să ne protejeze sănătatea, fără vreun alt tip de ajutor. Însă cum lumea în care trăim este departe de a fi perfectă şi cum zi de zi suntem înconjuraţi de factori care ne pot afecta starea fizică şi psihică, este chiar recomandat să venim în ajutorul organismului nostru. Pentru că aşa cum spuneam, organismul este un sistem, în care toate piesele trebuie să funcţioneze la cele mai bune standarde, să se armonizeze şi să fie în echilibru unele cu altele. De la ceea ce mâncăm, cât dormim, dacă facem sau nu mişcare, nivelul de stres, relaţiile sociale, toate acestea contribuie la răspunsul imunitar al organismului nostru.

Ne puteţi da câteva exemple de modalităţi prin care putem ajuta sistemul imunitar?   

Unul dintre cei mai importanţi factori este ceea ce mâncăm. Sunt convins că toată lumea ştie că este important să urmeze o alimentaţie variată şi echilibrată, bogată în vitamine şi minerale, să evite consumul de alimente bogate în grăsimi saturate, să evite dulciurile. În teorie, o alimentaţie sănătoasă şi echilibrată ar trebui să ne asigure toate substanţele nutritive. Însă, obţinerea tuturor micronutrienţilor şi vitaminelor necesare din alimentaţie poate fi foarte dificilă. Acest lucru se întâmplă deoarece cultivarea repetată de legume pe aceeaşi bucată de pământ, de-a lungul anilor, a dus la secarea solului de mineralele specifice care intră în compoziţia plantelor. Iar asta a dus la o scădere de până la 68% a elementelor nutritive din alimente (legume, fructe, carne, lactate, cereale) faţă de perioada anilor ’70.

Însă putem apela la ajutoare, cum ar fi suplimentele alimentare naturale, pentru a răspunde nevoilor organismului nostru şi a-i oferi nutrienţii, vitaminele şi mineralele de care are nevoie. Este important, însă, să alegem formule 100% naturale şi cu biodisponibilitate 100%. Acest lucru înseamnă că produsele care îndeplinesc aceste două calităţi sunt compatibile cu organismul uman şi o cantitate mult mai mare din elementele nutritive pe care le conţin devine disponibilă metabolismului uman spre a fi folosită, spre deosebire de alte produse existente.

Spre exemplu, un produs special conceput pentru a asigura sănătatea organismului în sezonul rece este Vitamina C Naturală 1000mg, o formula 100% naturală şi cu 100% biodisponibilitate pentru sistemul imunitar. Este un produs dedicat susţinerii imunităţii atât pentru perioada de prevenţie (când se administrează 1000 mg/zi), cât şi în perioada de răceală şi gripă pentru susţinerea organismului (se administrează 2000 mg/zi).

Imunio de la Alevia este un imunostimulator complex, cu ingrediente naturale şi sinergice, ce oferă un suport nutriţional excelent pentru sistemul imunitar, datorită unor ingrediente precum mixul de ciuperci - betaglucani, Vitamina C, Zinc, extract de Echinacea, dar este şi un booster de energie care vine în sprijinul organismului în perioadele dificile, prin conţinutul său de Astaxanthin, Chlorella ecologică, extractului de ceai verde. Pe lângă faptul că stimulează imunitatea, acţionând la toate nivelurile sistemului imunitar, susţine şi sănătatea căilor respiratorii superioare, care pot fi afectate mai ales în sezonul rece, contribuind la prevenirea afecţiunilor sistemului respirator prin conţinutul de Astragalus, Resveratrol, Vitamina C.

De asemenea, mişcarea făcută regulat este unul dintre pilonii unei vieţi sănătoase. Contribuie la reducerea stresului, care este unul din factorii ce afectează negativ imunitatea, îmbunătăţeşte sănătatea cardiovasculară, scade tensiunea arterială, ajută la controlul greutăţii corporale şi protejează împotriva mai multor afecţiuni. Ştiai că 30 de minute de activitate fizică moderată pe zi te ajută să răceşti mai rar?

Dar chiar şi organismul nostru, acest sistem care funcţionează fără oprire, are nevoie de momente de pauză. Iar această pauză se traduce printr-un somn de calitate, care este extrem de important. Odihna permite corpului să se regenereze şi ajută sistemul imunitar să funcţioneze adecvat.

------------------------------------------

Alevia este o companie românească din Bucovina, înfiinţată în anul 1994, producătoare de suplimente alimentare, creme, gustări sănătoase şi ceaiuri. De-a lungul celor 27 de ani de experienţă s-a dezvoltat constant şi a reuşit să obţină formulele cele mai eficiente pentru sănătatea românilor, astfel încât consumatorii să îşi poată descoperi echilibrul optim şi să-şi poată atinge potenţialul maxim. Un nou echilibru, mai bun, mai sănătos, mai productiv.

Specialiştii Alevia sintetizează puterea terapeutică a plantelor în suplimente şi produse naturale care să te ajute să fii bine, în formă şi cu poftă de viaţă. Dr. Alin Popescu, medic primar medicină sportivă, care are şi competenţe în management sanitar şi apifitoterapie, s-a alăturat misiunii Alevia în calitate de medical advisor, pentru a duce mai departe puterea naturii în folosul oamenilor şi a stării lor de bine şi a-i ajuta să ducă o viaţă mai sănătoasă, prin obiceiuri zilnice simple.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală