Importanţa diagnosticului de laborator în terapiile personalizate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Diagnosticul de laborator permite alegerea deciziilor clinice corecte. FOTO: Shutterstock

Domeniul IVD (diagnostic in vitro) a fost considerat multă vreme „the silent champion" pentru sistemul medical, influenţând peste 60% din deciziile medicale, în timp de costurile reprezintă doar 2% din totalul cheltuielilor,, potrivit Asociaţiei Europene de Diagnostic.

Teste precum cele cu relevanţă în perioada sarcinii sau cele de măsurare a glicemiei sunt practici comune pe întregul Glob.

Testele medicale realizate  în laborator au devenit în ultimii ani un factor crucial al diagnosticului medical, permiţând abordarea unor terapii ţintite.

Pacienţii pot beneficia în prezent de tratamente personalizate, bazate pe prezenţa mutaţiilor genetice sau determinarea biomarkerilor din ţesut sau din sânge. De aici importanţa clarităţii în diagnosticul de laborator pentru practica medicală.
 

“Acurateţea testării, un spectru larg de teste şi biomarkeri şi eficienţa testării pot întări alianţa diagnostică şi terapeutică dintre pacient şi echipa medicală care conduce cazul”, a subliniat Tatiana Popescu, Head of Marketing Roche Diagnostic, în cadrul seminarului „Puterea de a cunoaşte”,  care a avut loc recent în România.

Diagnosticul de laborator permite alegerea deciziilor clinice corecte, a tratamentului sau chiar a tipului intervenţiei optime pentru pacient, pe baza tuturor variabilelor importante: de la nivelul de colesterol la particularităţile genetice. Metodele de diagnostic in vitro pot ajuta la depistarea afecţiunii chiar înainte de declanşarea ei, caz în care pacienţii ar putea evita suferinţa sau chiar tratamente inutile.

Terapiile ţintite şi testele diagnostice care contribuie la managementul cazurilor clinice oferă beneficii clinice pacienţilor, dar sunt atractive şi prin prisma beneficiilor economice ale autorităţilor de reglementare şi plătitorilor.

Cum populaţia lumii îmbătrâneşte şi “povara” afecţiunilor cronice devine din ce în ce mai stringentă, se apreciază că importanţa domeniului IVD va creşte exponenţial.

Conform UNFPA (Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie), se estimează că până în anul 2050, populaţia de peste 60 de ani se va dubla, reprezentând 22% din numărul total al locuitorilor Globului.

În acest context, sistemele medicale naţionale vor creşte accentul pus pe prevenire şi pe depistarea precoce a afecţiunilor, bazându-se pe metodele de diagnostic in vitro.

Evenimentul, intitulat „Puterea de a cunoaşte” , a reunit aproximativ 130 de specialişti  din domeniul laboratorului clinic – medici, biochimişti, chimişti – şi medici anatomopatologi.

Printre aceştia, se numără şi profesorul Dr. Damien Gruson, de la Clinica Universitară  Saint-Luc din Belgia, care a împărtăşit experienţa sa cu privire la automatizarea laboratorului medical.

Specialiştii în anatomie patologică au avut ocazia să-l urmărească pe Dr. Keith Miller, de la UK-NEQUAS, care a prezentat date legate de calitatea şi auditarea calităţii testării în anatomia patologică, şi să participe la un workshop în cadrul căruia Dr. Uwe Schalles, Scientific Affairs Lead Lung Cancer Roche Diagnostic, a vorbit despre perspectivele legate de diagnosticul „companion” (ex ALK, EGFR) şi importanţa acestor tipuri de determinări în scopul instituirii unei terapii ţintite, care ar putea aduce un plus de eficienţă şi tolerabilitate în cazul anumitor afecţiuni neoplazice pulmonare .

Secţiunea de cardiologie a fost marcată de prezenţa medicului Cheryl Mitchel, Cardiology IPM Roche Diagnostics, care a prezentat audienţei valoarea testului NTproBNP pentru diagnosticarea şi monitorizarea insuficientei cardiace, iar prof. dr. Cristian Serafinceanu, de la Institutul Naţional de Diabet, Nutriţie si Boli Metabolice „Prof. Dr. N. Paulescu” din Bucuresti, a vorbit despre triada testelor Lp(a), Homocysteina, CRPhs, un nou concept în identificarea riscului cardiovascular.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani