Hipertensiunea, tratată cu o combinaţie de pastile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O echipă de oameni de ştiinţă britanici de la Universităţile Cambridge, Dundee şi Glasgow au revoluţionat tratamentul hipertensiunii arteriale. Persoanelor care suferă de creşteri ale tensiunii arteriale ar trebui să li se administreze încă de la începutul tratamentului două medicamente în combinaţie.

Potrivit cercetătorilor, doar în acest mod se poate ţine sub control eficient tensiunea şi, totodată, se poate reduce la minimum riscul de complicaţii (accident vascular cerebral şi infarct miocardic). Studiul a fost realizat pe un eşantion de 1.254 de voluntari hipertensivi din zece ţări. O parte din voluntari au primit aliskiren sau amlodipină, două medicamente prescrise în tratamentul hipertensiunii. Restul voluntarilor au fost trataţi cu cele două medicamente în combinaţie. După şase luni, s-a observat că hipertensivii din al doilea grup prezentau un risc mai mic de a suferi de boli de inimă. „Acest studiu este dovada clară că tratamentul pentru hipertensiune trebuie început cu administrarea concomitentă a două medicamente, deoarece este mai sigur şi mai eficient", explică profesorul Jeremy Pearson, unul dintre cercetători. Până în prezent, în tratarea hipertensiunii se prescria un singur medicament, iar al doilea era introdus în schemă doar în condiţiile în care valorile tensiunii rămâneau ridicate.

Scade riscul de deces

Hipertensiunea este principalul factor de risc în apariţia bolilor cardiovasculare. La nivel mondial, bolile de inimă sunt principala cauză de deces. Pe lângă tratament, tensiunea poate fi controlată şi printr-un stil de viaţă echilibrat. 

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Un urs de mari dimensiuni a ajuns de 1 Decembrie în parcarea mall-ului Coresi din Brașov. Ce au făcut jandarmii când au ajuns la fața locului