Gesturi mici care ne feresc de gripă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Debutul sezonului rece şi, implicit, al infecţiilor respiratorii acute a determinat specialiştii să lanseze campanii de prevenire a acestora. În Franţa, spre exemplu, aceste campanii poartă

Debutul sezonului rece şi, implicit, al infecţiilor respiratorii acute a determinat specialiştii să lanseze campanii de prevenire a acestora. În Franţa, spre exemplu, aceste campanii poartă numele de "Adoptaţi gesturi care ne protejează". Campania promovează trei gesturi de igienă, esenţiale pentru prevenirea transmiterii virusurilor respiratorii: spălarea mâinilor, folosirea şerveţelelor de hârtie şi masca chirurgicală.
Specialiştii sunt de părere că, în goana, uneori nejustificată, după vaccinuri şi antivirale, se uită de "măsurile-barieră", care sunt gesturi simple, cu rol important în prevenirea unor afecţiuni cu impact important medical şi economic. În acelaşi timp, oficialii UE recomandă autorităţilor de sănătate publică din ţările membre să promoveze măsurile care reduc transmisia atât a gripei de sezon, cât şi a gripei pandemice: spălarea regulată a mâinilor, acoperirea gurii şi a nasului la tuse şi strănut, evitarea atingerii mâinilor, a obiectelor şi a batistelor contaminate cu secreţii respiratorii, precum şi evitarea contactului cu bolnavii, la o distanţă mai mică de trei metri.
Masca sigură trebuie să aibă şapte straturi
Specialiştii francezi recomandă masca chirurgicală împotriva gripei, dar alţi medici sunt de părere că aceasta nu este eficientă. La un strănut, sunt eliberate în aer particule minuscule, care dacă sunt inhalate pot produce gripă, dacă persoana care a strănutat era infectată. Masca chirurgicală este formată din două straturi, care reţin particulele mai mari de zece microni. Dar la un strănut sunt eliberate şi particule foarte mici, sub 3 microni, care rămân suspendate în aer. Acestea pot trece prin mască şi ajung direct în plămâni. Pentru a putea opri şi aceste particule, ar fi nevoie de o mască în şapte straturi, dar care este foarte scumpă.

Mai multe pentru tine:
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare