Frustrarea specialiştilor în hepatite: „Ce medic sunt eu dacă nu pot oferi pacienţilor cu hepatită C decât un tratament suboptimal?“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hepatita C se tratează încă în România doar cu interferon şi ribavirină, medicamente care deja sunt considerate învechite şi chiar nocive. Terapiile care aşteptau de mai bine de trei ani să intre în tratamentul obişnuit al celor cu hepatită C şi care se aflau pe lista propusă pentru compensare sunt şi ele depăşite. Noi medicamente, mult mai eficiente şi lipsite de efecte secundare, sunt astăzi recomandate de autorităţile internaţionale.


România are cea mai mare prevalenţă a hepatitelor virale – cu virusul B, C şi D – din Europa. „Probabil că aproximativ 600 de mii de români au hepatită C şi încă 1 milion au hepatită B. Ceea ce este mai important este că probabil 80% nu ştiu că sunt infectaţi“, a precizat prof. dr. Ioan Sporea, preşedintele Societăţii Române de Gastroenterologie.

Cu toate acestea, bolnavii de hepatită C din ţara noastră sunt încă trataţi cu cele mai învechite şi nocive medicamente, au semnalat medicii în cadrul cursului „Up-to-Date in Hepatology“ (La curent cu noutăţile în Hepatologie), de la Bucureşti (25 şi 26 aprilie).

„Asistăm la începutul unei noi ere în terapia hepatitei C, cea a terapiei orale, care nu mai presupune utilizarea interferonului. Vorbim despre o terapie eficientă, care asigură vindecarea mult mai rapidă a pacienţilor şi cu efecte secundare mult mai uşor de tolerat pentru aceştia sau chiar aproape inexistente“, a spus conf. dr. Liana Gheorghe, şefa Secţiei III a Departamentului de Gastroenterologie a Centrului de Boli Digestive şi Transplant Hepatic al Institutului Clinic Fundeni.

Cu toate acestea, pacienţii români nu au avut acces până în prezent nici măcar la generaţia mai veche de terapie, care a aşteptat să intre pe listele de compensare vreme de trei ani. „Avem un sentiment de frustrare astăzi, ca medici. Chiar mă gândesc de multe ori: ce medic sunt eu în condiţiile în care ofer pacienţilor un tratament suboptimal? Ce fel de cetăţean sunt eu dacă nu pot folosi toate soluţiile terapeutice pe care le am la dispoziţie?“, a mărturisit prof. dr. Anca Trifan, managerul Institutului de Gastroenterologie şi Hepatologie din Iaşi.

Avem nevoie de o strategie naţională de tratament al hepatitei C, au subliniat specialiştii. „Există un segment de oameni cu fibroză uşoară, cu boală nu foarte agresivă, care pot primi în continuare tratamentul clasic cu interferon şi ribavirină. Sunt naivi, răspund la patru săptămâni. Dacă totul evoluează bine, mergem mai departe pe interferon şi ribavirină. Dacă nu răspunde, se trece la altă terapie. E cirotic decompensat, îl tratăm cu viitoarele noi molecule, mai ales acest segment este salvat de noile terapii. O astfel de strategie au colegii noştri din Ungaria“, a precizat conf. dr. Liana Gheorghe.

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare