Faringita: cauze, simptome şi tratament

Este o boală obişnuită în perioada rece a anului, care face ravagii mai ales printre copiii cu vârste cuprinse între 4 şi 7 ani. Asta nu înseamnă însă că-i menajează prea mult pe adulţi.

Pe numele său popular „roşu în gât”, faringita este o infecţie a tractului respirator, cu sediu în faringe. Având o formă de pâlnie, acesta reprezintă partea gâtului situată imediat în spatele limbii (orofaringe) şi al cavităţii nazale (nazofaringe), mai sus de esofag (laringofaringe), laringe şi trahee.

Cine sunt vinovaţii

La fel ca în majoritatea afecţiunilor respiratorii, cauzele faringitei se împart în două mari categorii: virale (majoritatea) şi bacteriene (aproximativ 10% dintre cazuri). Agenţii patogeni cel mai des implicaţi în apariţia faringitei sunt rhinovirusurile şi adenovirusurile, acestea fiind incriminate în peste 40% dintre îmbolnăviri.

Alte virusuri mai puţin frcevent întâlnite, dar care nu trebuie excluse din rândurile suspecţilor, sunt virusul Epstein Barr, virusurile influenza, parainfluenza şi coronavirusurile. Virusurile herpetice 1 şi 2 pot fi răspunzătoare de apariţia faringitei în contextul unei boli virale mai răspândite în organism. Ele determină, de regulă, faringită asociată gingivitei şi stomatitei. De altfel, faringita acută este o manifestare caracteristică a primoinfecţiei cu virus herpetic.

Cât despre agenţii cauzatori ai faringitei bacteriene, cel mai prolific este streptococul beta-hemolitic grup A. Microorganismul are o perioadă de incubaţie ce variază între două până la cinci zile şi se transmite prin contact direct între persoane, prin intermediul picăturilor sau al secreţiilor nazale, de aceea riscul de îmbolnăvire este mai mare în colectivităţi (grădiniţe şi şcoli) şi familie.

De asemenea, mai pot produce faringită streptococii beta-hemolitici grup C şi G, Neisseria gonorrhoeae, Mycoplasma pneumoniae, Chlamydia pneumoniae, Arcanobacterium haemolyticus, C. diphteriae sau infecţiile mixte cu bacterii anaerobe, aşa cum este cazul anginei Vincent. Totuşi, în general, faringita este provocată de o infecţie virală, care, pe un fond imunitar slăbit, poate degenera într-o suprainfecţie bacteriană. Foarte rar, factorul cauzator este exlusiv de origine bacteriană.

Principalele semne

Faringita se manifestă, în special, prin dureri puternice de gât la înghiţire (odinofagie), dificultăţi la înghiţire (disfagie), senzaţie de mâncărime, de uscăciune şi usturime locală, precum şi înroşirea vizibilă a mucoasei faringiene.

Infecţia de natură virală debutează brusc, cu febră, dureri puternice de gât şi de cap. Uneori, pot apărea simptomele tipice din răceală: rinita (inflamarea mucoasei nazale) sau sinuzita (inflamarea sinusurilor paranazale). Alteori, apare şi adenopatia (inflamarea ganglionilor limfatici din zona maxilară) sau conjunctivita, dacă este implicat un adenovirus.

Ce e de făcut

Ca urmare a aspectului clinic destul de asemănător între diferitele forme de faringită, se impune prezentarea la doctor în vederea stabilirii corecte a diagnosticului, deci şi a tratamentului adecvat. De regulă, un cadru medical cu experienţă îşi dă seama, în urma unui control fizic în care examinează atent gâtul precum şi ganglionii din regiunea cefalică, dacă este vorba doar de infecţie virală. Chiar şi aşa, investigaţiile de laborator, constând în culturi din secreţiile nazale sau faringiene şi teste serologice, rămân utile şi necesare pentru certitudinea diagnosticului diferenţial.

Cele mai frectente boli care intră în vizor din acest punct de vedere sunt: faringita bacteriană (streptococică), faringita gonococică, abcesul periamigdalian, difteria, candidoza faringiană.

Tratamentul

Atunci când farigita are o natură virală, măsurile terapeutice vor include doar consum crescut de fluide, pentru a preveni deshidratările, odihnă, gargară cu apă sărată de câteva ori în cursul zilei.

Este foarte importantă evitarea antibioticelor, care în cazul faringitei virale nu au efect terapeutic şi nu vor face altceva decât să agreseze inutil flora bacteriană locală. Tratamentul antibiotic se prescrie doar de medic şi numai în cazul infecţiilor bacteriene.