Evitarea micului dejun creşte riscul de deces asociat bolilor de inimă. Studiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bolile cardiovasculare sunt principala cauză de deces la nivel mondial

Micul dejun rămâne cea mai importantă masă a zilei. Cel puţin pentru cei care vor să scadă riscul de deces din cauze cardiovasculare. Un studiu internaţional publicat în Journal of the American College of Cardiology arată că obiceiul de a sări peste micul dejun este strâns corelat cu o creştere a riscului de deces asociat afecţiunilor cardiovasculare.

Un grup de cercetători de la Universitatea Iowa din Statele Unite şi Universitatea de Ştiinţă şi Tehnologie Wuhan din China a ajuns la concluzia că persoanele care nu iau niciodată micul dejun prezintă un risc mai mare cu 87% de deces asociat cu o boală cardiovasculară spre deosebire de cele care mănâncă în fiecare dimineaţă, potrivit agerpres.ro.
Studiul a fost publicat în revista ştiinţifică Journal of the American College of Cardiology.

Pe baza datelor incluse în Sondajul Naţional privind Sănătatea şi Nutriţia, realizat anual de Centrul American de Prevenire şi Control al Bolilor, specialiştii au identificat şi analizat date colectate între anii 1988 şi 1994 de la 6.550 de americani cu vârste cuprinse între 40 şi 75 de ani.

Acest studiu este primul de acest tip care analizează impactul micului dejun asupra riscului de deces asociat bolilor cardiovasculare, după cum a subliniat Wei Bao, profesor asociat la Universitatea Iowa, coautor al cercetării.

Obiceiul de a sări peste micul dejun a reprezentat totodată un indicator comportamental al stilului de viaţă nesănătos, cei care nu mănâncă dimineaţa „având mai multe riscuri să fie supraponderali, mari consumatori de alcool, foşti fumători, cu un nivel ridicat de colesterol, un venit redus şi o alimentaţie precară'“, a adăugat Bao.

Potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, afecţiunile cardiovasculare reprezintă principala cauză de deces la nivel mondial - 17,9 milioane de decese, reprezentând 31% din numărul total de decese la nivel mondial.

Mai multe pentru tine:
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Rețeta de salată de sfeclă dulce a Gabrielei Cristea. Vedeta și-a cucerit fanii cu acest preparat sănătos, gustos și rapid
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă