Dureri de burtă? Află 3 cauze mai puţin cunoscute!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Majoritatea oamenilor care au dureri de burtă cred că ele sunt date de gastrită, ulcer ori de indigestii. Uneori însă, acest simptom poate ascunde boli care nu au legătură cu sistemul digestiv.

Printre cauzele la care ne gândim imediat când avem dureri abdominale se numără şi sindromul colonului iritabil sau - în cazul femeilor - menstruaţia. Durerea poate iradia însă de la alte organe şi poate semnala suferinţe, uneori grave, care au de obicei alte manifestări. Iată 3 dintre ele:

1. Diabetul

Cercetătorii Universităţii din Sydney, Australia, au observat că 35% din diabeticii pe care i-au monitorizat s-au confruntat cu balonare şi 27% cu crampe abdominale, constipaţie sau diaree. Specialiştii au explicat că problemele digestive sunt date de neuropatia diabetică, o complicaţie a acestei boli ce duce la afectarea nervilor, inclusiv a celor care controlează digestia şi mişcările intestinale.

2. Infecţiile respiratorii cu streptococ

Foarte întâlnite în copilărie (între 5 şi 15 ani), aceste infecţii nu se manifestă de regulă prin dureri abdominale. Există însă cazuri în care bacteria produce o inflamaţie a nodulilor limfatici din abdomen. Un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea de Stat Michigan susţinea că durerile abdominale s-au numărat printre simptomele a 27% din cei 190 de pacienţi diagnosticaţi cu infecţii respiratorii streptococice.

3. Infarctul miocardic

Mai ales la femei, infarctul miocardic poate avea simptome înşelătoare, altele decât durerea în piept ce iradiază în umăr sau în mandibulă. Durerea abdominală este una dintre aceste manifestări înşelătoare. Ea iradiază de la nivelul inimii. Balonarea, arsurile gastrice, greaţa şi voma se numără, de asemenea, printre simptomele atipice ale infarctului miocardic.

Citeşte şi:
Suntem codaşi în Europa la donarea de sânge

Laptele matern, alimentul ideal pentru bebeluş

Mai multe pentru tine:
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist