Doar patru români din zece susţin că au donat sânge. Studiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Românii donează mai puţin sânge, comparativ cu alţi europeni

Patru români din zece afirmă că au donat sânge, cel puţin o dată în viaţă, cei mai mulţi dintre donatori - 65% - dorind să facă o faptă bună, potrivit unui studiu realizat la nivel naţional.

Aproape 20% din cei care au donat sânge au făcut acest lucru atunci când un apropiat a avut nevoie, iar 15,5% au donat pentru că au auzit că este benefic pentru sănătate, potrivit unui studiu naţional realizat în cadru campaniei „România are sânge de rocker“.

Potrivit aceleiaşi surse, 3% din repondenţi au donat la momentul Colectiv, pentru pacienţii care aveau nevoie de transfuzii sanguine.

Mai mult de jumătate din cei care au luat parte la studio au mărturisit că a trecut mai mult de un an de când au donat ultima oară, în timp ce potrivit medicilor, ideal ar fi ca oamenii să doneze de două ori pe an.  

Dintre cei care nu au donat sânge niciodată, aproape jumătate  - 45% - susţin că nu îndeplinesc criteriile de donare, 25% spun că au amânat momentul din diverse motive, iar 15% nu au donat sânge pentru că le este frică de ace. Dar dacă ar afla că stă doar în puterea lor să salveze viaţa cuiva, 87% din respondenţi nu ar sta pe gânduri să doneze.

Majoritatea participanţilor la studiu  - 41% - consideră că rata scăzută a donării de sânge este consecinţa faptului că oamenii nu au cultura de a face bine, iar 25%, că donarea de sânge nu a fost promovată suficient. 20% cred însă că multe miturile legate de donare i-au oprit pe oameni.

Studiul naţional a fost efectuat pe un eşantion reprezentativ de 1.479 de respondenţi peste 18 ani, din mediul urban, utilizatori de Internet, ascultători de muzică rock, în perioada 8-17 mai 2019, pe platforma de research online Ivox.ro, la solicitarea „Morning Glory cu Răzvan Exarhu”, matinalul ROCK FM.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Imagini impresionante cu Kate Middleton în lacrimi! Sobră, Prințesa de Wales a onorat o tradiție specială
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor