Diabetul poate fi prevenit. Află cum!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Activitatea fizică joacă un rol crucial în prevenirea diabetului

Se apreciază că peste şase ani, la nivel mondial, numărul diabeticilor va ajunge la jumătate de miliard. În prezent, în România, sunt înregistraţi circa 800.000 de diabetici, dar medicii afirmă că numărul lor este dublu. Din fericire, diabetul de tip 2 poate fi prevenit.

Cea mai modernă metodă de depistare a diabetului este măsurarea hemoglobinei glicozilate din sânge, analiză care se poate face indiferent dacă persoana în cauză a mâncat sau nu. Potrivit prof. dr. Nicolae Hâncu, preşedintele onorific al Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, valorile ideale ale hemoglobinei sunt cuprinse între 5,7 % şi 6,4%.

 „Dacă o persoană are nivelul glicemiei cuprins între 100 şi 125 mg/dl şi hemoglobina peste 6,4%, înseamnă că suferă de prediabet. Ba, mai mult, dacă persoana în cauză este supraponderală ori obeză şi are o rudă de gradul I cu diabet sigur va face această boală. Însă numai dacă nu ia măsuri în acest sens”, explică prof. dr. Nicolae Hâncu.

Stilul de viaţă chiar face diferenţa

Un studiu realizat în Finlanda arată că, prin scăderea greutăţii cu numai 7%, riscul de diabet de tip 2 în cazul persoanelor cu prediabet scade considerabil. În acest sens însă, se recomandă modificarea radicală a stilului de viaţă. Mai exact, se recomandă o dietă hipocalorică care să cuprindă îndeosebi fructe, legume, cereale integrale, carne slabă de pui şi peşte.

Dieta trebuie completată, zilnic, cu 30 de minute de mişcare (mers în ritm alert, jogging, ciclism, înot, sărit coarda). De altfel, în ceea ce priveşte activitatea fizică, studiile realizate de-a lungul timpului au arătat că persoanele care fac sport de cel puţin cinci ori pe săptămână, câte o jumătate de oră, prezintă un risc cu 30% mai mic de a se îmbolnăvi de diabet.

Prezinţi risc de diabet dacă...

...ai o rudă de gradul I diagnosticată cu diabet.
...eşti obez.
...ai nivelul glicemiei cuprins între 100 şi 125 mg/dl.
...eşti hipertensiv.
... în timpul sarcinii ai suferit de diabet gestaţional.
...ai un nivel al trigliceridelor cu mult peste limita normală.

Este foarte important să descoperi la timp diabetul, deoarece, în lipsa unui tratament adecvat, îţi poţi pune viaţa în pericol. Infarctul, pierderea vederii sunt numai două dintre complicaţiile acestei boli. „Persoanele cu diabet suferă de o boală perfidă care, în timp, devine devastatoare, dacă nu iau măsuri. În general, după circa cinci-şase ani, persoanele cu diabet de tip 2 au nevoie de insulină. Insulinoterapia este cea mai complexă formă de tratament din medicină. Realitatea ne arată că, din cauza complexităţii sale, insulinoterapia nu se face întotdeauna în mod corespunzător”, mai spune prof. dr. Nicolae Hâncu.

Cursuri gratuite pentru rezidenţi

Pentru a îmbunătăţi calitatea asistenţei diabetologice din România, compania farmaceutică Sanofi a iniţiat „Facultatea de Excelenţă în Insulinoterapie (FITS)”. „Prin acest proiect ne dorim să putem face saltul de la tratamentul diabetului la îngrijirea diabetului. Dorim ca FITS să fie un proiect pe termen lung, cu beneficii în îmbunătăţirea stării de sănătate a tuturor persoanelor suferinde de diabet din România” , explică medicul Ovidiu Saltas-Dabija, director medical Sanofi România.

„Junior Club” este primul proiect ce urmează să se desfăşoare sub egida FITS şi se adresează tinerilor medici specialişti aflaţi la început de drum şi medicilor rezidenţi din anii terminali. Pe parcursul a două zile, 21-22 aprilie, aceştia vor beneficia de cursuri medicale aprofundate şi de aplicaţii pe studii de caz, referitoare la insulinoterapie.

Compania estimează că peste 400 de medici şi aproximativ 300 de asistente-educator vor beneficia anul acesta de aceste proiecte educative.

Citeşte şi:

Ce pericole ascund mesele de la Mall

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate