Cum ne ucide lent telefonul inteligent: cocoaşă, respiraţie grea şi boli de inimă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Odată cu strâmbarea coloanei din cauza posturii incorecte, suferim şi de tulburări de respiraţie şi chiar de probleme cardiovasculare care ne scurtează viaţa.

Asociaţia Chiropracticienilor Uniţi din SUA avertizează că postura incorectă este la fel de periculoasă ca obezitatea. De altfel, mai multe studii arată legătura dintre hipercifoza persoanelor în vârstă şi bolile pulmonare, dar şi cu problemele cardiovasculare. Mai exact, un individ de peste 60 de ani cu o cocoaşă mică are un risc de 1,44 ori mai mare de a muri înainte de vreme comparativ cu unul cu spatele drept.

Dacă stăm multă vreme aplecaţi asupra mobilului şi apoi asupra computerului, toate elementele care ţin de fiziologia organismului sunt modificate: se produce un blocaj al diafragmei, nu mai putem trage corect aer în piept, din cauza comprimării cutiei toracice, în consecinţă va fi afectată circulaţia sângelui. Scurtarea grupelor musculare, care este tot un rezultat al posturii greşite, întreţine, practic, aceste deficienţe în timp. Şi câmpul vizual ni se scurtează“, explică prof. dr. Elena Căciulan, preşedintele Federaţiei Române a Asociaţiilor de Fizioterapie.

O soluţie ar putea fi să ţinem telefonul la nivelul ochilor, pentru a evita modificarea coloanei. Dar nici aşa nu putem spune că eliminăm toate riscurile. „În mod normal, orice dispozitiv electronic ar trebui ţinut la minimum 30-40 de centrimetri de ochi“, subliniază prof. dr. Căciulan.

Noile riduri: „gâtul de smartphone“

Şi pielea are de suferit dacă stăm multă vreme cu capul aplecat asupra mobilului, au constatat chirurgii esteticieni din Marea Britanie. Tehnologia modernă a dat naştere unor noi riduri de expresie, pe lângă „laba gâştei“ din colţurile ochilor şi ridurile de râs din colţurile gurii: „techneck“, adică „gâtul ridat de tehnologie“ sau, mai simplu, „gâtul de smartphone“.

Este vorba despre dungile proeminente apărute de-a latul gâtului, din cauza menţinerii ore în şir a posturii cu capul aplecat. „În ultimii ani, odată cu utilizarea tot mai frecventă a telefoanelor inteligente şi a tabletelor, am observat o creştere a solicitărilor de Microlift, un tratament pentru îndreptarea ridurilor de pe gât“, spune Dean Nathanson, directorul unei clinici de liftinguri faciale fără operaţie din Marea Britanie.

Cel mai nou sindrom: „WhatsApp-ita“

Utilizarea îndelungată a aplicaţiilor de pe telefonul mobil care permit comunicarea prin mesaje scrise, de tipul WhatsApp, a dat naştere unei noi afecţiuni, descrisă recent de un medic spaniol ca „WhatsApp-ită“. De altfel, medicul Inés Fernandez-Guerrero, de la Spitalul General din Granada, a pus deja primul diagnostic de acest tip. Pacientul s-a trezit într-o dimineaţă cu dureri la nivelul ambelor încheieturi ale mâinilor după şase ore de trimis mesaje pe WhatsApp. De vină a fost mişcarea continuă în tot acest interval a degetelor mari şi, deci, suprasolicitarea articulaţiilor, ţinând cont că telefonul cântărea 130 de grame.

Tratamentul recomandat de medicii spanioli a fost administrarea unor medicamente analgezice şi interzicerea utilizării telefonului mobil pentru mesaje scrise pentru câteva zile.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!