Cum îţi influenţează sănătatea anotimpul în care te naşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă te-ai născut iarna, ai o predispoziţie pentru boli psihice, potrivit unui studiu publicat recent. Dar nici dacă ai venit pe lume vara nu eşti mai ferit de probleme. Află în continuare care ar fi acestea.

Anotimpul în care ne naştem ne poate influenţa foarte mult dezvoltarea fizică, personalitatea, preferinţele pentru anumite alimente sau chiar viciile. Cel puţin aşa susţin mai multe studii publicate în ultimii ani.

Cel mai recent dintre ele, care aparţine cercetătorilor britanici de la Universitatea „Queen Mary" din Londra, susţine că persoanele născute iarna şi îndeosebi în luna ianuarie, sunt mai predispuse la boli psihice, cum ar fi schizofrenia şi tulburarea bipolară. Lunile iulie, august şi septembrie au fost asociate de cercetători cu cel mai scăzut risc de a dezvolta aceste boli. Ei au mai observat o frecvenţă mai mare a depresiei la persoanele născute în luna mai. Cel mai rar au întâlnit-o la cele născute în noiembrie.

„O cauză ar putea fi infecţiile materne - gravida poate contracta gripă iarna. Ar putea acest lucru să crească riscul de boli psihice? Sau dieta. În funcţie de sezon, anumite alimente - fructe, legume - sunt mai mult sau mai puţin disponibile, iar acest lucru poate influenţa dezvoltarea fătului. Un alt factor-cheie ar putea fi vitamina D, a cărei sinteză depinde de expunerea la razele ultraviolete. Iarna, există riscul ca gravida să aibă carenţă de vitamina D", spune unul dintre autorii studiului, medicul epidemiolog Sreeram Ramagopalan.

Cei mai mulţi bărbaţi fumători sunt născuţi toamna

Cercetătorii de la Spitalul Universitar „Oulu" din Finlanda susineau, într-un studiu pe care l-au publicat în septembrie anul trecut, că bărbaţii născuţi în lunile de toamnă au un risc mai mare decât ceilalţi de a deveni fumători înrăiţi. Observaţia făcută de ei a fost doar una statistică, rezultată dintr-un sondaj. Acesta nu este însă singurul studiu care face legătura între anotimpul în cauză şi riscul mai crescut de adicţii în general.

Citeşte şi:
Ardeiul iute „arde" grăsimea de pe abdomen

Primul medicament care previne infecţia cu HIV

De exemplu, un sondaj american efectuat la nivel naţional, în care au fost incluse 43.000 de persoane, a relevat că dependenţa de alcool este mai frecventă la bărbaţii născuţi toamna. Nu acelaşi lucru a fost valabil în cazul femeilor.

Alergiile, asociate tot cu lunile de toamnă

Acest anotimp este cel mai nepotrivit pentru a aduce pe lume bebeluşi, dacă ne luăm după studii. Bebeluşii născuţi în octombrie şi în noiembrie sunt de trei ori mai predispuşi la alergii alimentare (lapte, ouă, alune, peşte), comparativ cu cei care vin pe lume în lunile iunie-ulie, potrivit unui studiu de asemenea finlandez, dar publicat în 2010. Asocierea a fost pusă pe seama aportului redus de vitamina D a gravidelor în primele 11 săptămâni de sarcină - pe timp de iarnă - care afectează dezvoltarea optimă a sistemul imunitar al fătului. Pentru acest studiu, cercetătorii au monitorizat aproape 6.000 de copii născuţi în perioada aprilie 2001 - martie 2006.

Iarna creşte inteligenţa

Anotimpul în care ne naştem ne influenţează chiar şi inteligenţa, după cum susţine un studiu publicat în 2006 de cercetătorii universităţilor Harvard (SUA) şi Queensland (Australia). Ei au urmărit 21.000 de copii de la naştere şi până la vârsta de 7 ani. Concluziile: cei născuţi iarna cântăreau, la vârsta de 7 ani, cu 210 grame mai mult, erau mai înalţi cu 0,19 cm şi au avut rezultate mai bune la testele de inteligenţă, comparativ cu copiii născuţi vara. Nu se ştie însă dacă aceste diferenţe s-au păstrat până la vârste adulte.

Intră în comunitatea Adevărul Life de pe Facebook. CLICK AICI

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi