Cum învingem singurătatea de Ziua Îndrăgostiţilor?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Valentine`s Day este o zi specială pentru unii, un motiv de depresie sau anxietate pentru alţii; o zi, un obicei, un moment frumos, însă trecător ca orice zi sau clipă din viaţa noastră. Ce fac în astfel de zile persoanele care sunt singure? De obicei stau închise în casă şi în sine şi îşi plâng de milă.

Cu toate acestea, potrivit psihologului Laura Maria Cojocaru, preşedinte şi fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), chiar şi persoanele aflate într-o relaţie se pot confrunta în această perioadă cu anumite stări emoţionale care vin din aşteptări neîmplinite, din dorinţe prea fixe de a fi totul într-un anumit fel, din frustrări venite din tendinţa de a compara ce trăiesc/primesc ele cu ceea ce trăiesc/primesc alţii.

Deci ”suferinţa” este la îndemâna oricui se centrează pe a căuta ”nod în papură” “Atitudinea potrivită şi recomandată este aceea de a căuta să înţelegem şi să acceptăm ceea ce este cu adevărat important, apoi să ne menţinem atenţia pe aspectele respective. Şi, legat de această atitudine, cu toţii avem de ales, indiferent dacă suntem singuri sau implicaţi într-o relaţie de cuplu. Ocaziile şi sărbătorile din vieţile noastre sunt menite a ne aduce o pauză de la vâltoarea vieţii şi au ca scop relaxarea, relaţionarea, aducerea unui plus de conştientizare asupra curgerii timpului şi a motivelor de recunoştinţă în viaţă.

Mai multe detalii pe clicksanatate.ro.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi