Cu ce probleme de sănătate te poţi confrunta la început de an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În lunile de iarnă, sistemul imunitar este mai slăbit şi suntem mai expuşi riscului de a contracta diverse infecţii. În plus, nivelul colesterolului este mai ridicat decât în restul anului, ceea ce creşte riscul de infarct.

Ştim că sezonul rece vine cu infecţii respiratorii şi cu o agravare a durerilor articulare în cazul celor care suferă de reumatism. Însă ar trebui să ne aşteptăm în această perioadă şi la alte probleme de sănătate. De exemplu, în lunile de iarnă suntem mult mai expuşi riscului de infecţii de orice fel. Aceasta pentru că nivelul limfocitelor T, celule cu un rol foarte important pentru apărarea organismului, este cel mai scăzut iarna.

Specialiştii apreciază că, din acelaşi motiv, frecvenţa bolilor gingivale (gingivita şi parodontoza) este mai ridicată în această perioadă decât în restul anului.

Inima este mai vulnerabilă

Colesterolul „rău" şi trigliceridele (un alt tip de grăsimi, care sunt sintetizate din alimentele grase şi, uneori, din zahăr) ating cel mai înalt nivel în lunile decembrie şi ianuarie, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii Universităţii Harvard. Nivelul cel mai scăzut se înregistrează vara, după cum reiese din acelaşi studiu. Un alt studiu susţinea că nu mai puţin de 22% din persoanele depistate cu hipercolesterolemie (nivel crescut al colesterolului „rău", LDL) nu mai primesc acelaşi diagnostic dacă se testează ulterior în lunile de vară.

Atât LDL colesterolul, cât şi trigliceridele reprezintă un factor de risc pentru bolile cardiace şi pentru accidentul vascular cerebral. De altfel, s-a observat că la fiecare scădere de 1 grad Celsius a temperaturii există o creştere cu 2% a riscului de infarct.

Medicii bănuiesc că temperaturile ridicate sau faptul că oamenii fac mai multă activitate fizică vara duc la o creştere a concentraţiei de plasmă din sânge, având ca efect o diluare a grăsimilor.

Aerul rece poate cauza dezlipire de retină

Medicii Spitalului „Princess Margaret" din Marea Britanie au observat că, la începutul anului, se înregistrează de două ori mai multe cazuri de dezlipuire de retină decât în restul anului. De vină pentru acest lucru ar fi temperaturile scăzute, care sensibilizează ţesutul ocular. Dezlipirea de retină este o urgenţă medicală. În lipsa unui tratament prompt, ea poate duce la orbire.

Persoanele mai predispuse la acestă problemă sunt cele cu miopie, cele care au suferit o intervenţie chirurgicală pentru tratarea cataractei şi cele care au rude diagnosticate cu dezlipire de retină.

Iarna, mai puţin propice operaţiilor

Şansele de recuperare după intervenţiile chirurgicale sunt mai reduse în acest sezon decât în celelalte, duopă cum arăta un studiu american în care au fost incluşi aproape 200.000 de pacienţi operaţi de cancer pulmonar. Cei care au fost trataţi iarna au avut un risc de deces cu 33% mai mare. De vină ar fi incidenţa mai crescută a depresiei în lunile de iarnă. Se pare că luna martie este cea mai potrivită pentru o intervenţie chirurgicală, reiese din acelaşi studiu.

Citeşte şi:
Cât de periculoşi sunt nodulii tiroidieni

Stresul ne face să scrâşnim din dinţi noaptea

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Rezultatele autopsiei în cazul Sarei, fetița de doi ani care a murit pe scaunul stomatologului, arată probleme grave. Se schimbă datele problemei
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?