Cele mai mari păcăleli legate de sănătate. Crizele de calciu nu există

Uneori, poate fi dificil chiar şi pentru medici să facă rapid diferenţa între mit şi realitate atunci când vine vorba de sănătate, mai ales că de la o zi la alta pot apărea studii care demontează teorii învăţate ani buni în Facultatea de Medicină.

Poate că îţi este familiară situaţia în care citeşti într-o zi în presă, de exemplu: „Trei căni de cafea pe zi previn cancerul“, doar pentru ca a doua zi să vezi, în acelaşi ziar, titlul: „Atenţie! Cafeaua conţine o substanţă care creşte riscul de cancer!“. Astfel de situaţii confuze nu sunt întâlnite doar în România, de altfel, majoritatea ştirilor de acest tip sunt preluate din presa internaţională, ba chiar de pe site-urile unor reviste ştiinţifice.

În acest context, un lucru important de ştiut încă de la bun început este că nu toate studiile, fie ele şi publicate în reviste ştiinţifice, sunt demne de luat în seamă. Medicii sunt cei care pot face lumină în această problemă. Ei ne pot oferi lămuriri de ce e bine să luăm în calcul, de exemplu, rezultatele studiilor care au dovedit legătura dintre bolile cardiovasculare sau cancer şi fumat şi de ce ar trebui să privim cu scepticism ştirile despre diverse alimente, plante sau terapii-minune care „tratează cu succes cancerul“.

Top 3 mituri demontate de ştiinţă

1. Crizele de calciu.  

Acesta este, poate, unul dintre cele mai nocive mituri care circulă atât în rândul populaţiei, cât şi în rândul multor medici din România. „Ca şi curentul care ne trage şi ne îmbolnăveşte, şi crizele de calciu sunt un fel de boală naţională a românilor. În mod clar, calciul nu pleacă nicăieri, nu cade, nu decade, cum mai spun pacienţii noştri. Este doar o impresie populară că o serie de manifestări de hiperexcitabilitate musculară, uneori şi psihologică, pot fi legate de nivelul sangvin al calciului“, explică medicul primar neurolog Ioana Mândruţă, de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Mulţi români îşi fac analize care sunt ţintite pe calciu. Uneori, ele chiar ies modificate, dar asta nu înseamnă că există chiar ceva îngjiorător acolo, spune medicul neurolog. Tratamentul nu constă în a lua calciu, în a înlocui calciul care a „căzut“. „De obicei, se ascund alte boli în spatele acestor aşa-zise căderi de calciu. Pot fi de ordin psihologic, pot fi pur şi simplu stări de leşin cauzate de căldură şi deshidratare sau pot fi aritmii sau chiar crize de epilepsie“, subliniază specialista.

Din păcate, şi unii medici întreţin acest mit. În unele cazuri, pentru că li se pare complicat să le explice pacienţilor despre ce problemă de sănătate este vorba în cazul lor şi atunci, această etichetă a crizei de calciu le vine foarte la îndemână. Medicul poate să ascundă că suspectează o suferinţă psihologică, de fapt. Dar mai sunt şi medici care preferă să pună această etichetă din comoditate, ca să nu sape mai mult, să nu investigheze suplimentar care ar putea fi cauzele. Şi atunci se face injecţia cu calciu, pacientul crede că o să fie bine, simptomele par că dispar.

„Am avut multe cazuri în care crize epileptice reale au fost „tratate“ ani de-a rândul cu calciu oral sau intravenos, fiindcă acestea erau etichetate drept căderi de calciu. Un astfel de «tratament» se soldează cu riscuri majore pentru creier şi pentru indivizii respectivi. Ba chiar şi pentru cei din jur, dacă persoana care suferă de epilepsie diagnosticată drept criză de calciu şi, deci, netratată corespunzător, face crize în care îşi pierde starea de conştienţă şi continuă să conducă, de exemplu.

Partea bună este că excesul de calciu este, de obicei, eliminat prin tractul digestiv. În situaţii mai puţin norocoase, el poate stimula anumite probleme metabolice“, spune Ioana Mândruţă, medic neurolog. 

2. Avem nevoie de suplimente cu multivitamine.  

O industrie care în ultimii ani s-a dezvoltat la fel de mult ca aceea a medicamentelor este industria suplimentelor alimentare. O mare problemă în cazul lor este că nu se supun aceloraşi rigori ca tratamentele medicamentoase. De ce? Simplu: pentru că nu există dovezi ştiinţifice clare ale eficienţei lor împotriva vreunei boli, deci nu au proprietăţi terapeutice.

În România, toate suplimentele alimentare – de la cele cu vitamine şi minerale, până la cele pentru slăbit sau pentru detoxifierea organismului – sunt scutite de filtrul Agenţiei Naţionale a Medicamentului. Cele care conţin doar vitamine şi minerale sunt notificate la Ministerul Sănătăţii, dar nu au nevoie de studii ştiinţifice bine documentate în acest scop, aşa cum se întâmplă în cazul medicamentelor. Iar suplimentele din plante se autorizează la Institutul de Bioresurse Alimentare, care se află în subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.

Mitul nevoii de suplimentele alimentare cu multivitamine şi minerale a fost demontat recent de trei studii de amploare, pe  mii de voluntari. Toate au ajuns la aceeaşi concluzie: suplimentele cu multivitamine sunt o pierdere de bani, fiind inutile pentru sănătate. „În ancheta multivitaminele şi sănătatea, cazul este închis, credem noi. Suplimentarea dietei oamenilor bine hrăniţi cu majoritatea suplimentelor de vitamine şi minerale nu are niciun beneficiu clar pentru sănătate şi poate fi chiar nocivă“, au punctat cercetătorii americani de la Şcoala de Sănătate Publică „Johns Hopkins Bloomberg“ din Baltimore, SUA.

Specialiştii români confirmă rezultatele acestor studii. „O alimentaţie sănătoasă nu are nevoie de antioxidanţi suplimentari, cum sunt cei promovaţi de industria suplimentelor alimentare, fiindcă aceşti antioxidanţi se găsesc în toate legumele, fructele şi leguminoasele. Dacă doreşte cineva ca, în locul unei alimentaţii sănătoase, să-şi bombardeze organismul cu suplimente, n-are decât să o facă. Noi doar atât le spunem: cel mai bun antioxidant este alimentaţia echilibrată“, subliniază prof. dr. Nicolae Hâncu, preşedintele Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.

3. „Miraculosul“ ulei de măsline.   

Un aliment sănătos şi nimic mai mult, aşa este catalogat uleiul de măsline de medicii nutriţionişti astăzi, deşi acesta a căpătat o aură de panaceu în ultimii ani. „Ar trebui să renunţăm să mâncăm în exces produse din acestea cu tot felul de poveşti în spate. În primul rând, uleiul în general, fie el de măsline sau de cocos, care sunt moderne acum, ar trebui să fie prezent foarte puţin în dieta noastră. În plus, uleiul de măsline presat la rece care ne apără de cancer este mai mult o legendă urbană“, ne lămureşte medicul primar diabet, nutriţie şi boli metabolice Simona Tivadar (foto dreapta), din Bucureşti.

Desigur, acest mesaj nu trebuie înţeles astfel: uleiul de măsline este rău şi trebuie înlocuit cu un alt tip de grăsime, grăsimile în general trebuie să ocupe o foarte mică parte a alimentaţiei noastre.

De altfel, la începutul acestui an, publicaţia americană „The New York Times“ a ilustrat printr-o infografie interesantă mitul uleiului de măsline extravirgin, care ar fi, în termeni simpli, o înşelătorie mondială.

69% din uleiul de măsline importat, în special, din Italia şi etichetat ca fiind ulei de măsline extravirgin s-a dovedit a fi, de fapt, inferior, în cadrul unui studiu realizat în 2010 de Universitatea din California. „The New York Times“ explică: unii producători combină uleiul de măsline adevărat cu ulei din soia sau alte uleiuri mult mai ieftine, în vreme ce alţii îl amestecă chiar cu betacaroten şi cu clorofilă.

Mă întreabă lumea dacă dieta fără carne protejează de cancer. Steve Jobs a murit de cancer pancreatic. Era vegan. Luciano Pavarotti a murit de cancer pancreatic după ce a mers la cel mai «bun» centru de detoxifiere...“, explică medicul nutriţionist Simona Tivadar.

Viaţa bate facultatea

Tot un fel de păcăleli în sănătate sunt şi informaţiile considerate incontestabile în Facultatea de Medicină în urmă cu câţiva ani şi care sunt demontate astăzi atât de marile studii, cât şi de practica medicală de zi cu zi. Fiindcă medicina, la fel ca omul, este schimbătoare, bolile evoluează. Un exemplu este obezitatea.

„Când am terminat eu facultatea, cu 20 de ani în urmă, formele extreme de obezitate nu erau întâlnite. Noi n-am învăţat la facultate despre obezitate ca o atare problemă, era considerată o boală foarte rară. Astăzi, nici măcar obezitatea extremă, şi mă refer la oameni care nu pot să iasă pe stradă – nici asta nu mai e o raritate“, subliniază dr. Rubin Munteanu, medic chirurg cu competenţe în chirurgia obezităţii, directorul medical al Spitalului Euroclinic din Capitală.

Cam aşa stau lucrurile şi cu infarctul. Cu câţiva ani în urmă, era de neconceput ca tinerii de 25-30 de ani să sufere un atac de cord sau un AVC. Poate numai în situaţii excepţionale, cu un teren genetic sensibil. „Astăzi, aproape că nu există gardă în care să nu ne vină un pacient de 30-30 şi ceva de ani cu infarct de miocard. De altfel, primul pacient pe care l-am tratat de infarct în prima mea gardă de când sunt medic rezident cardiolog avea 33 de ani. Singurul factor de risc pe care acel pacient îl avea era fumatul. Fuma ţigară după ţigară de la o vârstă fragedă şi lucra foarte mult, 12 ore pe zi. Nu avea niciun istoric de boală cardiovasculară, nici durere în piept, nici hipertensiune, nici colesterol mare“, povesteşte medicul rezident cardiolog Oana Năstase (foto sus), de la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „C. C. Iliescu“ din Bucureşti. 

Studiu fals, publicat contra cost

O dovadă că nu trebuie să ne încredem chiar în toate studiile din revistele ştiinţifice este o „păcăleală“ realizată anul trecut de John Bohannon, jurnalist american şi specialist în biologie moleculară la Universitatea Harvard. A fost, de fapt, un experiment realizat de acest jurnalist pentru a testa rigurozitatea la publicarea studiilor a revistelor ştiinţifice, considerate cele mai demne de încredere surse de informare pentru medici.

Rezultatul acestui experiment nu a fost deloc încurajator pentru pacienţii din întreaga lume. Specialiştii pot fi „intoxicaţi“ cu informaţii false din revistele ştiinţifice, fiindcă acestea sunt dispuse să publice orice studiu care pare credibil, fără a analiza cu stricteţe metodele folosite şi veridicitatea rezultatelor, atâta vreme cât echipa de cercetători plăteşte o taxă de publicare.

Jurnalistul John Bohannon spune că, pentru o persoană care nu are educaţia ştiinţifică necesară şi bagajul de informaţii dobândit în cadrul unei instituţii medicale de învăţământ este foarte greu să discearnă între informaţiile reale şi cele false de pe internet, chiar şi din astfel de reviste de specialitate.

Lipsea cercetarea riguroasă

Jurnalistul John Bohannon, care şi-a dat doctoratul în biologie moleculară la Universitatea Harvard, a realizat un articol despre un studiu fals pe care l-a trimis apoi mai multor reviste medicale de specialitate (302 pe parcursul a zece luni). Zeci de reviste care percep o taxă de publicare i-au acceptat studiul, în ciuda multiplelor lipsuri evidente ale acestuia, spre surprinderea jurnalistului însuşi. Rezultatele experimentului realizat astfel de Bohannon au fost publicate, apoi în revista „Science“.

Lucrarea jurnalistului, care conţinea date inexacte şi căreia îi lipsea un lucru esenţial – cercetarea riguroasă – a fost acceptată de peste jumătate din publicaţiile medicale de specialitate cărora li s-a adresat. Şi mai surprinzător pentru Bohannon a fost că până şi unele dintre cele mai sigure reviste, recunoscute ca având o reputaţie bună, au acceptat lucrarea.

„La început, am ales publisheri care oferă conţinutul gratuit publicului larg şi care percep o taxă de la cercetătorii care vor să publice studiul. Scrisorile de acceptare au tot venit, mult mai multe decât respingerile... Eu am crezut că mă vor accepta cam 10% din publicaţii, dar au fost mult mai multe“, mărturiseşte Bohannan, citat de ABC News.

Jurnalistul John Bohannon spune că, pentru o persoană care nu are educaţia ştiinţifică necesară şi bagajul de informaţii dobândit în cadrul unei instituţii medicale de învăţământ, este foarte greu să discearnă între informaţiile reale şi cele false de pe internet.

Acest articol a fost publicat în „Weekend Adevărul“.