Cel mai tânăr donator de organe din lume, un bebeluş care a trăit doar două ore de la naştere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bebeluş din Marea Britanie, Teddy Evans, care a murit la doar două ore de la naştere, din cauza unei malformaţii grave, a devenit un erou pentru întreg mapamondul şi un exemplu de altruism, după ce părinţii săi au decis să doneze rinichii şi valvele cardiace persoanelor care sufereau de diferite probleme de sănătate.

Cu toate că ştia că este însărcinată cu gemeni iar unul dintre copii se va naşte cu anencefalie, o malformaţie congenitală incompatibilă cu viaţa, Jess Evans a decis să îi păstreze pe ambii.

La câteva minute după ce bebeluşul a murit, părinţii au luat decizia de a dona organele copilului lor persoanelor care au nevoie, iar medicii de la Spitalul Universitar din Cardiff au început procedura de prelevare.

Rinichii micuţului au ajuns la un bărbat care suferea de grave probleme renale.
 

Acele clipe, fie si numai pentru 10 minute sau o oră, petrecute în compania copilului nostru au însemnat o experienţă memorabilă, de care ne vom aminti o viaţă întreagă. A trăit şi a murit ca un erou. Este imposbil să exprimăm în cuvinte cât de mândri suntem de Teddy, au declarat Jess Evans şi Mike Houlston, logodnicul ei, pentru mirror.uk.  

Ei speră că gestul lor îi va inspira şi pe alţi părinţi aflaţi într-o astfel de situaţie dificilă să ia decizia corectă şi umană de a acorda o nouă şansă la viaţă unui bolnav.
 

A fost o atmosferă destul de încărcată emoţional, părinţii erau conştienţi că decesul copilului lor era iminent. Însă, când au aflat că bebeluşul s-a născut viu, au preferat să se bucure de orice minut preţios în compania lui, a declarat Angharad Griffiths, asistenta care a asistat la prelevarea de organe.

Părinţii micuţului Teddy, cel mai tânăr donator de organe din lume, au acum o legătură strânsă cu persoanele care au beneficiat de organele vitale, cărora le-a fost dată o nouă şansă la viaţă. De asemenea, ei au înfiinţat o asociaţie numită “2 Wish Upon A Star”, prin care îşi doresc să ajute cât mai multe familii aflate în suferinţă.

FOTO: Jess Evans, Mike Houlston, fiica lor Millie şi Noah, fratele geamăn al lui Teddy

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate