Cea mai mare piatră la rinichi din lume, îndepărtată chirurgical de medici din Sri Lanka FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medici militari din Sri Lanka au îndepărtat cel mai mare calcul renal din lume de la un militar în retragere, a anunţat miercuri armata, relatează AFP.

Fostului subofiţer, în vârstă de 62 de ani, i s-a îndepărtat un calcul renal care cântărea 801 grame, de peste cinci ori greutatea medie a unui rinichi la bărbaţi, a precizat sursa citată.

Calculul renal măsura 13,37 centimetri lungime, în timp ce în medie un rinichi măsoară între 10 şi 12 centimetri.

"Înlăturarea celui mai mare şi mai greu calul renal din lume prin intervenţie chirurgicală a avut loc pe 1 iunie la Spitalul Militar din Colombo", a precizat armata într-un comunicat.

Anunţul autorităţilor survine după recunoaşterea acestui record de către Guinness World Records, transmite Agerpres.

Recordul anterior - 620 de grame - pentru un calcul renal a fost înregistrat în Pakistan în 2008, potrivit Guinness.

"Cel mai important lucru pentru noi este că rinichiul funcţionează normal în pofida prezenţei acestui calcul", a declarat chirurgul militar K. Sutharshan.

Militarul în retragere a explicat la un post de televiziune local că suferea de dureri abdominale din 2020, iar medicamentele care i s-au prescris nu au avut niciun efect.

Calculii renali sunt pietre formate din săruri minerale care se acumulează în rinichi, organ care filtrează sângele.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea