Cea mai eficientă metodă non-chirurgicală de tratare a alopeciei. Studiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Căderea părului poate fi tratată cu ajutorul terapiilor laser

Terapiile laser de joasă frecvenţă reprezintă, la ora actuală, cea mai eficientă metodă de tratament non-invazivă şi non-chirurgicală a alopeciei, principala cauză a pierderii părului atât în cazul bărbaţilor, cât şi în cazul femeilor. Aceasta este concluzia unui studiu publicat recent în prestigioasa publicaţie „Journal of The European Academy of Dermatology and Venerology”.

Alopecia androgenetică reprezintă principala cauză de pierdere progresivă a podoabei capilare în cazul bărbaţilor şi a femeilor. Până acum câţiva ani, tratamentul alopeciei se făcea doar cu câteva medicamente, care acţionau local, dar care erau iritante şi aveau o serie de inconveniente.

Chirurgia estetică, pe de altă parte, prin care se poate face implant în zonele cu alopecie, este încă o opţiune foarte scumpă şi invazivă. În ultimul deceniu, tratamentele non-invazive au câştigat teren în faţa medicamentelor şi chirurgiei - implantul de păr.

În acest context, cercetarea publicată în „Jurnalul Academiei Europene de Dermatologie şi Venerologie“ a avut drept scop investigarea eficacităţii metodelor de tratament moderne pentru alopecie.

Şase metode de tratament non-chirurgicale au fost investigate în cadrul studiului, printre care tratamentele cu substanţe - dutasteride, finasteride, minoxidil 2%, minoxidil 5%, tratamentele laser de joasă frecvenţă şi tratamentele cu plasmă.

În cadrul cercetării au fost analizate 78 de studii, iar în urma analizei, terapia cu laser de joasă frecvenţă şi-a dovedit superioritatea în comparaţie cu restul metodelor de tratament. De cealaltă parte, în cazul pacienţilor trataţi cu minoxidil 2% şi 5% au fost înregistrate cele mai multe efecte adverse.

Laserul „trezeşte” foliculii la viaţă

Una dintre terapiile laser de joasă frecvenţă folosit cu succes în tratarea alopeciei este laserul Sunetics, o metodă sigură şi fundamentată ştiinţifică - aprobată de Agenţia Americană a Medicamentului şi Alimentului, care stimulează creşterea părului în cazul persoanelor care suferă de alopecie, dar care încă mai păstrează foliculi de păr.

„Laserul emite o lumină roşie de joasă intensitate, cu o lungime de undă de 650 nm, care nu produce senzaţie de disconfort sau durere. Lumina pătrunde la aproximativ aproximativ 4 milimetri în profunzimea pielii, stimulând metabolismul celular, regenerarea celulară şi circulaţia sângelui. Printre efectele benefice ale tratamentului confirmate şi de acest studiu se numără: stimularea metabolismului celular, stimularea circulaţiei la nivelul scalpului, stimularea regenerării celulare şi accelerarea proceselor de vindecare tisulară”, explică Dr. Lucian Russu, medic specialist dermato-venerolog în cadrul Bioderm.

De la chelie la frizerie, în 3 luni

Pentru combaterea alopeciei, sunt necesare aproximativ 50 de şedinţe cu laserul Sunetics în cursul unui an. O şedinţă durează 20-30 de minute, timp în care pacientul stă sub aparatul care acoperă întreaga arie a scalpului, acţionând în profunzimea pielii scalpului. „La doar trei luni de tratament cu Laser Sunetics, se observă stoparea pierderii excesive părului, apoi, la 4-5 luni de tratament, părul existent devine mai gros, mai lucios şi vizibil mai sănătos”, adaugă medicul Lucian Russu.

Laserul Sunetics este contraindicat doar în cazul pa­cienţilor care suferă de glaucom, cataractă, dezlipire de retină, fotosensibilitate oculară. În acelaşi timp, lungi­mea de undă a laserului are contraindicaţii pentru per­soanele cu boli sistemice  - lupus, infecţii active cu herpes, infecţii cutanate bac­teriene, sensibilitate cutanată sau tulbu­rări neuropsihice.

Tratamentul cu acest tip de laser este recomandat bărbaţilor între 18 şi 65 de ani, cu păr subţiat sau alopecie reversibilă, precum şi femeilor între 20 şi 70 de ani, cu păr subţiat sau pierdere difuză a părului.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi