Ce riscă un bebeluş cu un tată peste 45 de ani. Impactul vârstei tatălui asupra copilului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii cu părinţi tineri au mai multe avantaje

Copiii ai căror taţi au vârsta de cel puţin 45 de ani prezintă un risc mai mare de apariţie a unor probleme de sănătate la naştere, potrivit unei cercetări americane axate de analiza a 40 de milioane de naşteri.

Copiii concepuţi de taţi mai în vârstă au avut un risc de 14% de greutate mai mică la naştere – 2,5 kilograme – în comparaţie cu cei concepuţi de taţi cu vârste cuprinse între 25 şi 34 de ani, se arată în studiul publicat în British Medical Journal  - BMJ - şi citat de agerpres.ro.

Riscul de internare la terapie intensivă după naştere a fost mai mare tot cu 14% la nou-născuţii cu taţi peste 45 de ani. Totodată, aceştia au venit pe lume, în medie, cu 0,12 săptămâni mai devreme şi aveau un risc cu 14% mai mare de a fi prematuri în comparaţie cu cei concepuţi de taţi mai tineri, potrivit aceleiaşi surse.

O echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea Stanford din California a evaluat date prelevate de la 40.529.905 copii născuţi vii în Statele Unite între anii 2007 şi 2016.

Cercetătorii au subliniat importanţa studiului precizând că acesta oferă informaţii rare cu privire la impactul pe care îl poate avea vârsta tatălui asupra copilului în condiţiile în care femeile sunt de mulţi ani încurajate să nu amâne aducerea pe lume a bebeluşilor din cauza riscurilor asupra sănătăţii şi a complicaţiilor medicale.

Şi vârsta tatălui contează, nu doar a mamei

Deşi riscurile absolute asociate conceperii copiilor de taţi mai vârstnici rămân scăzute, descoperirea „subliniază importanţa“ includerii datelor referitoare la bărbaţi la momentul investigării implicaţiilor la nivelul sănătăţii publice a creşterii vârstei parentale.

„S-a estimat că un număr semnificativ a acestor urmări negative la naştere pot fi prevenite dacă taţii mai vârstnici au ales să aibă copii înainte de 45 de ani“, se arată în raport.

„Riscurile asociate cu vârsta parentală avansată ar trebui incluse în discuţiile privind planificarea familială şi la şedinţele de consiliere pentru sănătate reproductivă“. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial