Cath Gamester, femeia care, de doi ani, este bântuită de muzică

Cath Gamester este numele femeii din Liverpool care aude muzică neîncetat, zi şi noapte. Nu poate să ureze cuiva „La mulţi ani” fără ca urarea să fie însoţită şi de melodie. Cath are 84 de ani şi suferă de „sindromul urechii muzicale”, sursa halucinaţiilor auditive pe care le are, încă din 2010.

Printre melodiile pe care le-a auzit se numără: „God Save The Queen”, „Abide with me”, „You'll Never Walk Alone” şi „Silent Night”. Cath Gamester este numele femeii din Liverpool care aude muzică neîncetat, zi şi noapte.

„Pur şi simplu muzica îmi cântă mereu în minte, melodie după melodie. Uneori esre o voce de tenor, foarte frumoasă şi tare, însoţită de un fundal muzical”, povesteşte Cath pentru BBC.

Această condiţie rară afectează unul din 10000 de oameni cu vârste peste 65 de ani, din Marea Britanie.
Bătrâna bănuieşte că acest sindrom a fost declanşat în urma unui curs împotriva depresiei, care i-a fost recomandat, după moartea surorii sale.

„M-am dus la culcare şi, când m-am trezit, am început să aud muzică. Am crezut că vine de undeva, de afară, pentru că nu se mai oprea. Am deschis uşa, am ieşit afară ca să caut sursa, dar nimeni nu cânta!”

Nick Warner, medic psihiatru, afirmă că întâlneşte anual câteva cazuri de oameni care suferă de „sindromul urechii muzicale”.

„Când ai o halucinaţie muzicală, te simţi ca şi când otul ar fi real, ca şi cum asculţi muzica la radio, ca în timpul unui concert live, aflat în apropiere. Ai putea chiar să crezi că şi ceilalţi oameni din jur aud muzica respectivă.”

În cele mai multe cazuri, este vorba despre colinde de Crăciun sau imnuri.

Chiar dacă nu există soluţii medicale care să vindece acest sindrom, psihiatrul crede că sunt multe moduri prin care cei afectaţi pot să fie ajutaţi.

„Există persoane care au observat că pot controla mai uşor halucinaţiile muzicale dacă ascultă alte melodii, în mod voluntar. Şi simplul gest de a povesti celorlaţi prin ce  probleme trec, îi ajută pe aceşti oameni să se deconecteze, temporar, de la starea lor.”

Cath Gamester mărturiseşte că a găsit singură o cale proprie de acceptare a halucinaţiilor.

„Am încercat să mă bucur de faptul că nu este vorba despre o boală gravă. Recomand tuturor celor care se află în aceeaşi situaţie ca şi mine să încerce să îşi continue viaţa, pe cât posibil”.