Care este compoziţia noului vaccin antigripal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vaccinul antigripal are o nouă compoziţie în fiecare sezon   FOTO Arhivă

Perioada de vaccinare contra gripei începe de la 15 octombrie şi în România. Vaccinul antigripal a ajuns deja în farmacii şi la medicii de familie care îl vor administra persoanelor cu risc de a suferi complicaţii ale gripei. Iată cum acţionează vaccinul antigripal şi ce tulpini conţine.

Vaccinul antigripal conţine, în general, trei tipuri de tulpini virale inactivate. Virusurile gripale incluse în vaccin sunt cultivate pe ouă embrionare, apoi sunt inactivate şi purificate. În vaccinul antigripal nu sunt introduse virusuri „vii”. De aceea, nu este posibil să ne îmbolnăvim de gripă după administrarea unui asemenea vaccin.

După vaccinare, sistemul imun începe să producă anticorpi contra proteinelor virale din vaccin. Dacă ulterior persoana vaccinată intră în contact cu un virus gripal real, anticorpii se fixează pe virusul gripal care pătrunde în corp şi îl anihilează. Datorită acestei acţiunii, persoanele imunizate nu se îmbolnăvesc de gripă sau fac forme uşoare, cu simptome reduse.

Compoziţia vaccinului antigripal se schimbă în fiecare an, în funcţie de virusurile gripale aflate în circulaţie în sezonul respectiv. Trebuie ştiu că virusul gripei suferă frecvent mutaţii, de aceea vaccinul trebuie reînnoit de la an la an. Reţeaua de supraveghere a gripei care aparţine Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) identifică noile virusuri gripale şi le comunică agenţiilor internaţionale ale medicamentului. Acestea transmit informaţiile laboratoarelor care produc noul vaccin. În ciuda reactualizării permanente, protecţia şi eficienţa vaccinului antigripal nu sunt niciodată garantate 100%,  ci variază de la an la an în funcţie de virulenţa şi potenţialul virusurilor gripale de a suferi noi mutaţii, dar şi de răspunsul imun al fiecărei persoane în parte.

Conform Agenţiei Europene a Medicamentului, pentru sezonul gripal 2015-2016, vaccinul are următoarea compoziţie:

• tulpina A/California/7/2009 (H1N1)
• tulpina A/Elveţia/9715293/2013 (H3N2)
• tulpina B/Phuket/3073/2013

Potrivit experţilor, îmbolnăvirile severe de gripă şi complicaţiile apar mai frecvent în anumite grupuri la risc. Acestea includ persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, cei cu afecţiuni medicale cronice precum diabetul, deficitul imunitar, afecţiunile cronice respiratorii, afecţiunile cronice cardiovasculare, obezitatea. De asemenea, există un risc crescut pentru copiii la vârstele fragede şi pentru femeile gravide. De aceea, OMS recomandă vaccinarea tuturor persoanelor aflate în aceste categorii la risc dar medicii atrag atenţia că, ocazional, pot apărea forme severe de gripă şi la persoane sănătoase care nu fac parte din aceste grupe la risc, motiv pentru care imunizarea este benefică la nivelul întregii populaţii.

Mai multe pentru tine:
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare