Cancerul de prostată, distrus prin criogenie, la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucan. Beneficiarii primelor două intervenţii sunt un maghiar din Cluj şi un american de origine română care nu avea o asigurare acoperitoare în SUA, aşa că a ales să se opereze, contra cost,

Lucan. Beneficiarii primelor două intervenţii sunt un maghiar din Cluj şi un american de origine română care nu avea o asigurare acoperitoare în SUA, aşa că a ales să se opereze, contra cost, la Cluj.

Tehnica protejează funcţia sexuală
Prin criogenie se îngheaţă tumora la minus 195 de grade. Apoi aceasta este dezgheţată, procesul provocând îndepărtarea tumorii. Permeabilitatea membranei celulare este alterată, iar tumora se distruge. Operaţia constă în introducerea unei sonde cu mai multe canale în vezică, unde se eliberează un ser fiziologic încălzit la 37.5 grade, pentru a preveni leziuni la nivelul uretrei şi vezicii urinare. Simultan, în rect se introduce un ecograf tridimensional, care face o evaluare în timp real a prostatei. Ecograful are un soft special, iar pe unul dintre braţe se pune o placă mutiperforată. Astfel, pe un ecran vor fi afişate suprapus dimensiunea şi forma prostatei şi dimensiunea plăcii de plastic. Prin găurile plăcii se introduc ace extrem de subţiri, prin care circulă argon şi heliu. Astfel, cancerul este pur şi simplu îngheţat. "Executarea unor terapii minim invazive, cum ar fi terapia laparoscopică pentru cancerul de prostată, costă, în general, între 11.000 şi 15.000 de euro. Nu toată lumea îşi permite să plătească atât. Din acest motiv, Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj, cât şi sistemul de oncologie depun eforturi pentru a integra în terapie şi alte sisteme terapeutice minim invazive, cum ar fi terapia interstiţială cu seminţe radioactive şi, mai ales, aplicarea criogeniei la nivelul prostatei. Avantajele criogeniei la nivelul prostatei sunt reprezentate, pe de o parte, de costurile scăzute, iar pe de altă parte de faptul că terapia poate să fie aplicată de sistemul urologic singur, fără să necesite colaborări multiple", ne-a declarat prof. dr. Mihai Lucan. Operaţia are riscuri mult reduse, nefiind sângerândă, deschisă şi, foarte important, nu produce modificări funcţionale semnificative, cum fac tehnicile clasice, zona canceroasă fiind singura distrusă. Astfel, funcţia sexuală şi chiar cea reproductivă pot fi păstrate, iar vindecarea are o rată foarte mare, într-un timp foarte scurt.

Bisturiul sau radioterapia, singurele opţiuni până acum
Pacienţilor cu cancer de prostată li se oferă, la ora actuală, două terapii clasice. În doar câteva centre se practică prostatectomia radicală deschisă. Aceasta este o operaţie care trebuie efectuată de un chirurg cu experienţă, deoarece complicaţiile hemoragice şi leziunile intraoperatorii ale altor organe au o rată semnificativă în mâinile unor doctori mai puţin experimentaţi. Alternativa era numai una oncologică, bazată pe radioterapie.
Doar într-un singur centru din România, la Cluj, li se oferă pacienţilor o alternativă minim invazivă de tratament al cancerului: prostatectomia radicală laparoscopică. Consecinţele postoperatorii sunt mult mai bune pentru pacient, cu o spitalizare mai scurtă şi reintegrarea mai rapidă în mediul familial şi social.

Simptomele cancerului de prostată
Înainte de a utiliza antigenul specific prostatic pentru diagnostic, pacienţii erau diagnosticaţi tardiv, atunci când apăreau diverse simptome de obstrucţie sau iritaţie urinară: retenţia de urină, durerile de spate şi de picioare, hematuria. Acum, cel mai des, pacienţii se plâng concomitent de urinare frecventă (38 la sută din cazuri), 23 la sută au probleme cu scăderea forţei jetului urinar şi 10 -11 la sută se plâng de micţiuni imperioase şi de hematurie. Aceste simptome nu sunt însă caracteristice pentru cancerul de prostată. Totuşi, 47 la sută din pacienţii cu cancer de prostată sunt asimptomatici în momentul diagnosticului.

Maladia, mai frecventă în ţările industrializate
Cancerul de prostată este foarte rar diagnosticat sub vârsta de 40 de ani şi este relativ neobişnuit la persoanele de sub 50 de ani. Societatea Americană de Cancer raportează 122.900 de cazuri noi de cancer anual şi, în fiecare an, 28.900 de oameni vor muri din cauza cancerului de prostată. Totuşi, prevalenţa cancerului clinic variază extrem de mult regional, geografic şi aceste variaţii pot să se datoreze atât unor factori genetici, hormonali, cât şi dietetici. Astfel, sunt rate crescute de cancer de prostată în Europa, în Scandinavia şi în America de Nord, sunt incidenţe intermediare în Europa de Sud, Centrală şi în America de Sud şi incidenţe scăzute în Europa de Est şi în Asia. Toate aceste elemente sugerează că, pe lângă factorii genetici, factorii de mediu sunt factori la fel de importanţi.

Dieta, rol principal în declanşarea bolii
O dietă cu un conţinut crescut în grăsimi reprezintă, în mod clar, un risc crescut, în timp ce o dietă cu un conţinut crescut în soia are o valenţă protectoare. Se pare că acesta este unul dintre motivele pentru care prevalenţa cancerului prostatic în Asia este relativ scăzută. Pe de altă parte, s-a constatat că japonezii care emigrează în Statele Unite au tendinţa să atingă o frecvenţă a cancerului mai mare decât a japonezilor nativi şi apropiată de a locuitorilor americani de culoare albă. Din punct de vedere dietetic, acizii graşi de tip omega 6 au un efect stimulant pentru cancerul de prostată, în timp ce acizii graşi omega 3 au acţiune inhibantă. Soia scade viteza de duplicare a celulelor canceroase prostatice la şoareci. De asemenea, vitamina E se pare că are efecte protective împotriva apariţiei cancerului de prostată datorită efectului antioxidant. Nivelurile scăzute de vitamina A sunt un factor de risc, după cum şi deficienţa de vitamină D. Seleniul se pare că are un rol protector, după cum a reieşit din studiile epidemiologice, efectul său antioxidant jucând un rol important.

Operaţia are riscuri mult reduse, nefiind sângerândă, deschisă şi, foarte important, nu produce modificări funcţionale semnificative, cum fac tehnicile clasice, zona canceroasă fiind singura distrusă. Astfel, funcţia sexuală şi chiar cea reproductivă pot fi păstrate, iar vindecarea are o rată foarte mare, într-un timp foarte scurt.

Cum se pune diagnosticul
Diagnosticul cancerului de prostată a suferit modificări esenţiale din momentul în care a fost descoperit antigenul specific prostatic (PSA). Acest test permite diagnosticul mult mai precoce al pacienţilor care suferă de cancer de prostată, printr-un simplu examen al unei probe de sânge. Examenul clinic pentru cancerul de prostată se realizează prin tuşeu rectal.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate