Căldura poate agrava bolile endocrine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dezechilibrele hormonale accentuate de condiţiile de mediu pot genera atacuri de cord, stări de leşin şi spasme musculare. Medicii recomandă persoanelor cu tulburări endocrine să nu iasă din casă atunci  când temperaturile depăşesc 35 de grade Celsius.

Pentru persoanele cu tulburări endocrine, zilele călduroase se transformă într-un factor de stres, deoarece temperaturile crescute le pot agrava boala. Potrivit medicilor, persoanele diagnosticate cu hipertiroidism, cu hipocalcemii ori cu hipotensiune de natură endocrină ar trebui să se ferească de căldură, deoarece riscă o serie de complicaţii, unele dintre ele punând viaţa în pericol. „Persoanele cu tulburări endocrine suferă cumplit în această perioadă caniculară.

Pentru a-şi regla temperatura internă, corpul elimină, prin transpiraţie excesivă, cantităţi mari de apă. Prin urmare, la nivelul metabolismului hidroelectrolitic apar dezechilibre şi astfel simptomele specifice afecţiunilor endocrine se agravează", explică medicul primar endocrinolog Ileana Marinescu de la Institutul de Endocrinologie "Prof. C.I. Parhon" din Bucureşti.

Hipertiroidismul afectează inima

Bătăile rapide ale inimii, senzaţia permanentă de oboseală şi stările de iritabilitate sunt simptome specifice hipertiroidismului, o tulburare endocrină care apare atunci când glanda tiroidă secretă hormoni tiroidieni în exces. Pentru a ţine boala sub control, persoana în cauză trebuie să respecte indicaţiile privind tratamentul şi să aibă un stil de viaţă echilibrat.

Din păcate, la temperaturi foarte mari, simptomele nu mai pot fi controlate, iar primul semn al agravării lor este transpiraţia în exces. Potrivit medicilor, în zilele cu temperaturi de peste 35 de grade Celsius, bolnavul cu hipertirodie ar trebui să evite să iasă din casă şi să se hidrateze corespunzător. În caz contrar, riscul unui atac de cord este iminent. Canicula influenţează negativ şi starea de sănătate a bolnavilor cu hipocalcemii, adică cu un nivel scăzut de calciu în organism. În general, hipocalcemiile se asociază cu stări de oboseală, cu tremor, cu tahicardie, cu spasme şi cu dureri musculare.

Carenţa de calciu dă stări de leşin

Asemănător persoanelor cu hipertiroidie, cele cu hipocalcemii se pot confrunta cu decompensări ale bolii, pe fondul căldurii excesive. "Persoana în cauză poate leşina, ba, mai mult, aceste stări de leşin pot fi însoţite de crize de convulsii şi de contracturi musculare", explică medicul endocrinolog Ileana Marinescu.

Mai multe pentru tine:
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Un urs de mari dimensiuni a ajuns de 1 Decembrie în parcarea mall-ului Coresi din Brașov. Ce au făcut jandarmii când au ajuns la fața locului
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului