Bolnavii de tuberculoză nediagnosticaţi: o bombă cu ceas

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În Europa, tuberculoza produce costuri anuale de peste 500 de milioane de euro şi alte pierderi în valoare de aproximativ 5,3 miliarde de euro din cauza scăderii productivităţii FOTO Shutterstock

Anual, peste trei milioane de bolnavi de tuberculoză (sau una din trei persoane) nu sunt diagnosticaţi şi trataţi, iar 1,3 milioane de oameni mor la nivel global, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Doar două treimi din cele 8,6 de milioane de cazuri noi de tuberculoză au fost identificate de doctori în 2012. Nediagnosticată şi netratată corespunzător, boala se transformă în tuberculoza rezistentă sau extrem de rezistentă la tratament. Numai un sfert din cele 450.000 de persoane care prezintă tuberculoză multirezistentă la medicamente au fost diagnosticate cu această formă a bolii care necesită spitalizare şi administrarea unui tratament costisitor, chinuitor şi de lungă durată (minim doi ani).

Tuberculoza produce costuri anuale de peste 500 de milioane de euro în Europa şi alte pierderi în valoare de aproximativ 5,3 miliarde de euro din cauza scăderii productivităţii, potrivit unui studiu recent realizat de analişti germani din domeniul sănătăţii.

România are cel mai mare număr de cazuri de tuberculoză din Uniunea Europeană. În fiecare an sunt diagnosticaţi peste 20.000 de bolnavi şi au loc aproximativ 1.200 de decese. Însă, bugetul alocat tratării pacienţilor români care suferă de tuberculoză este de doar şase milioane de dolari, cu mult sub media de 22 de milioane de dolari pe care OMS o consideră un standard minim pentru combaterea bolii.

Studiul recent al OMS atrage atenţia asupra importanţei creşterii finanţării şi a eforturilor de a dezvolta noi medicamente şi vaccinuri pentru a preveni şi trata boala mai eficient. În 2012, au fost diagnosticaţi aproximativ 94.000 de pacienţi care prezentau forma rezistentă la medicamente a bolii, dintre care 77.000 au început să primească tratament. La sfârşitul anului, 92 de ţări au raportat cel puţin un caz de tuberculoză extrem de rezistentă la medicamente (care necesită terapii mult mai complexe).

Lucia Ditiu, secretar executiv al Stop TB Partnership din cadrul OMS, spune că 160.000 de persoane cu tuberculoză rezistentă la medicamente aşteaptă tratament. „Aceste persoane suferă, mor, transmit boala şi, foarte probabil, sunt marginalizate în tot acest timp fără nicio vină.”, declară Lucia Ditiu citată de Financial Times.

Mario Raviglione, directorul unui alt program din cadrul OMS, spune că în continuare mult prea mulţe persoane nu sunt diagnosticate, sau tratate, sau informaţia despre calitatea serviciilor medicale pe care le primesc este necunoscută. Raportul organizaţiei pe care o conduce atrage atenţia asupra necesităţii unui efort crescut de a descoperi cazurile de tuberculoză, creşterea fondurilor pentru tratarea bolii cu două miliarde de dolari şi mai mult accent pe inovaţie. El a mai spus că, anual, se înregistrează 530.000 de cazuri de tuberculoză în rândul copiilor sub 15 ani şi 410.000 de decese, (din cauza tuberculozei) în rândul femeilor.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”